Ennio Morlotti (1910-1992) - Nudo

Litografie pe hârtie în 11 culori - Operă semnată manual în partea de jos la dreapta și numerotată în partea de jos la stânga - cm.50x70 - anul 1991 - ediție limitată - exemplar care va fi expediat cu certificat de garanție 83/100 - fără ramă - condiții excelente - colecție privată - achiziție și proveniență Italia - expediere prin UPS - SDA - TNT - DHL - BRT .
Biografie
Ennio Morlotti, unul dintre principalii protagoniști ai scenei artistice italiene și europene din al doilea sfârșit al secolului al XX-lea, s-a născut la Lecco, pe malul lacului Como, la 21 septembrie 1910, într-o familie în care tatăl era invalid de război iar mama era învățătoare.
După ce a trăit copilăria școlărească într-un colegiu, unde, de altfel, excela în studiu, a început în 1923 să lucreze ca contabil într-un oleificiu, apoi până în 1936 ca funcționar într-un colorificiu și muncitor într-o fabrică mecanică.
În ciuda condițiilor dure de viață din acei ani, el se dedica studiului artei vechi în biserici și muzee, interesându-se totodată de artă contemporană, până a obține ca privatist maturitatea artistică la Brera.
Lipsindu-se de la fabrică, s-a mutat la Florența și s-a înscris la Academia, unde, urmărit de Felice Carena, s-a calificat cu o teză despre Giotto, obținând nota maximă.
În 1937, datorită veniturilor provenite din vânzarea a trei picturi expuse la un concurs pentru peisajul leccheit, a efectuat o călătorie la Paris unde a văzut operele originale ale îndrăgitei Cézanne și Picasso.
În 1940 a intrat în grupul Corrente, care se inspira din revista universitară "Corrente di vita giovanile", condusă de Ernesto Treccani, urmând orientarea expresionistă franțuzească, de la Van Gogh până la Fauvi.
În 1945 s-a căsătorit cu Anna iar anul următor s-a înscris în partidul comunist, aderând la acesta pentru șase luni; a fost un an dificil din punct de vedere economic, dar prolific din punct de vedere cultural, deoarece a semnat Manifestul realismului, a aderat la Frontul Nou al Artei și a organizat prima sa retrospectivă la galeria II Camino din Milano. În acel an, datorită bursei de studiu obținute de Lionello Venturi, ar fi putut să locuiască la Paris timp de doi ani alături de Renato Birolli, însă după două luni s-a întors la Milano deoarece nu reușea să picteze; cu toate acestea cunoștea și vizitase studioul lui Picasso, îl întâlnise pe Braque, Domínguez, De Stael, Sartre și Camus.
Apoi, imediat după XXIV-a Bienală de la Veneția (1948), unde a expus alături de toți artiștii Frontului Nou al Artei, s-a conturat poziția Morlotti, iar împreună cu Birolli s-a desprins de membrii grupului „realist”.
Tot în anii '50 a realizat câteva dintre operele capitale ale artei informale, nu doar italiene, ci și europene, cu siguranță legate de experiența unor autori precum Wols, Fautrier, De Stael, dar și Pollock și De Kooning.
Bienala a găzduit lucrări ale sale de mai multe ori, în 1950, în 1952 alături de Grupul celor Opt, în 1954 cu o sală prezentată de Giovanni Testori (distrugând lucrările expuse chiar după), în 1962 câștigând premiul (ex aequo cu Capogrossi) acordat unui artist italian, în 1964 în cadrul secțiunii „Arta de azi în muzee”, în 1972 cu o sală personală, în 1988 cu o altă retrospectivă în pavilionul dedicat Italiei și în secțiunea dedicată rassei „Fruntea nouă a artelor la Bienala din 1948”.
În 1986 și în 1992 a fost invitat la Marea Bienală Națională de Artă de la Roma.
Cele mai importante expoziții-întregi ale ultimului deceniu sunt cele din 1987 la Locarno și Milano, iar în 1994 la Ferrara, organizată după decesul, survenit la 15 decembrie 1992 la Milano."