Анна Каренина - DANCING UNDER THE STARS -XXL

Expediere și manipulare: Pentru a asigura cea mai bună protecție, lucrarea este expediată rulată într-un tub rigid de carton; prin urmare, ESTE VÂNDUTĂ FĂRĂ CADRU ȘI FĂRĂ BARĂ DE ÎNTINDERE. La cerere, colecționarul poate aranja întinderea unei pânze: în acest caz, costurile pentru serviciu și taxele de livrare ajustate vor fi în sarcina cumpărătorului. Pictura măsoară aproximativ 140 x 140 cm pentru a permite înrămarea.
Certificatul de autenticitate va fi trimis, de asemenea, împreună cu lucrarea.
Lucrarea este realizată pe pânză de iută, pregătită cu clei de blană de iepure și Gesso di Bologna.

TITLU: DANS SUB STELE

Dancing Under the Stars se prezintă ca o imagine rituală, suspendată între arhaism și joacă, trăgând în mod conștient din limbajul covoarelor antice și al narațiunilor simbolice primordiale. Compoziția este închisă într-un cadru clar, amintind funcția delimitoare a covorului: nu o simplă decorare, ci un alt spațiu — un teren sacru în care acțiunea dobândește valoare simbolică.
Cele două figuri pictate cu pete, animale antropomorfizate, sunt surprinse într-un gest care este în același timp dans și confruntare. Corpurile lor se îndreaptă unul spre celălalt fără a se atinge; brațele ridicate creează o tensiune ritmică ce traversează întreaga suprafață. Nu există o agresiune reală, ci o energie controlată, aproape coreografică, care transformă un potențial conflict într-o mișcare comună. Repetiția semnelor — pete negre, stele galbene, linia ondulată de dedesubt — construiește un timp vizual ciclic, caracteristic imaginii arhaice.
Fundalul roșu domină scena cu o forță primară: este culoarea vieții, a sângelui și a căldurii, dar este și spațiul mitic în care se desfășoară poveștile de origine. Stelele, stilizate și regulate, nu luminează din sus, ci participă la dans, devenind elemente ritmice mai degrabă decât astronomice. Linia verde, ondulată, de jos sugerează pământul, apa sau energia vitală ce susține mișcarea — o frontieră fluidă între stabilitate și transformare.
Referința la covoarele arhaice nu este doar formală, ci și conceptuală: la fel ca ele, narațiunea nu se desfășoară liniar, ci prin simboluri, repetiții și opoziții. Dancing Under the Stars evocă un timp original în care omul și animalul, gestul și ritualul, decorarea și sensul nu erau încă separate. Lucrarea readuce în privirea contemporană o dimensiune primitivă și universală, amintindu-ne că dansul—înainte de a fi o expresie estetică—este un act de relație, echilibru și apartenență la cosmos.

Anna Karenina

În spatele pseudonimului Анна Каренина se află o figură artistică cu o sensibilitate introspectivă profundă, care a ales cu intenție să folosească umbra ca spațiu pentru libertate creativă. Adevărata sa identitate rămâne ascunsă, protejată de un văl de intimitate care direcționează întreaga atenție a privitorului de la fața artistei spre substanța lucrării sale. Această distanțare de sistemul artistic tradițional este subliniată de o opțiune operațională specifică: artista nu menține legături directe cu galerii sau muzee, preferând să navigheze în lumea artei prin intermediari și reprezentanți care acționează ca păzitori ai intimității sale și mesageri ai estetici sale.
Limba ei vizuală se desfășoară pe o creastă delicată care separă figurația stilizată de abstracția pură, inspirându-se din lecțiile modernismului european— arătând o afinitate aparte pentru rigurozitatea ritmică a lui Paul Klee și pentru explorările cromatice ale avangardei istorice. Calea creativă a Annei Kareni­nei este demarată de o investigație constantă în structură: lumea vizibilă este redusă la semne primordiale, unde linii subțiri și elegante se succed în paralel cu câmpuri geometrice solide. Pentru ea, pătratul și dreptunghiul nu sunt cuști formale, ci unități de măsurare emoțională; grilele ei nu apar rigide, ci pulsante și aproape organice, datorită unei aplicații cromatice care păstrează o căldură tactilă și o vibrație umană.
În cele mai abstracte compoziții ale pictoriței, artista explorează conceptul de ritm vizual. Punând alăturate dale cromatice care plutesc pe fundaluri adesea neutre sau brute, artista creează partituri vizuale în care culoarea—uneori vibrantă și primară, alteori atenuată și pământoasă—dictează tempo-ul narațiunii. Chiar și atunci când abordează subiecte cotidiene, ea realizează un proces de sinteză extremă: formele sunt lipsite de superflu, pentru a revela esența obiectului, transformând elemente obișnuite în simboluri ale unei poetici a fragilității.
Zgomotul și absența sunt componente fundamentale ale esteticii sale. Pânzele ei oferă un spațiu pentru meditație, un loc în care echilibrul greutăților vizuale invită la o lectură lentă și solitară, oglindind felul în care ea însăși există în lumea artei. Анна Каренина nu caută vuietul succesului public, ci rezonanța profundă; arta ei este un dialog mut între ordinea gândului și imprevizibilitatea sentimentului, mediat de o invizibilitate care face ca fiecare apariție cromatică a ei să fie cu atât mai prețioasă și mai căutată.