Hervé Guibert - Photographies - 1993

Rar exemplar al acestui album de fotografii al lui Hervé Guibert, editat postum în 1993. 132 de pagini și peste o sută de fotografii în alb-negru. Foarte frumoasă legătură din țesătură neagră, cu titlul imprimat în relief ton pe ton pe copertă și cu caractere albe pe dos, copertă-jachetă ilustrată. În stare excelentă, practic ca nou.

Hervé Guibert (1955 – 1991), scriitor, fotograf, critic de fotografie la ziarul Le Monde la vârsta de 22 de ani, Hervé Guibert a murit de sida, la 36 de ani. În 2011, Maison européenne de la photographie a organizat prima mare retrospectivă a operei sale fotografice, „Fotografiile sale, atât minimaliste, cât și emoționante, țes o poezie vizuală unică, unde intimitatea se împletește cu universalul. În opera sa, vizibilul se află alături de invizibil, iar fiecare umbră devine o invitație la reflecție asupra fragilității existenței. Opera lui Guibert, deși intim personală, explorează teme universale precum dragostea, singurătatea, boala și moartea. Diagnosticul de seropositiv în 1988 l-a determinat să folosească arta pentru a-și exprima lupta și reflecțiile asupra condiției umane. Hervé Guibert, scriitor, fotograf și martor sensibil al epocii sale, a transformat fiecare fotografie într-o fereastră spre universul său interior. Fotografiile sale, atât minimaliste, cât și emoționante, țes o poezie vizuală unică, unde intimitatea se împletește cu universalul. În opera sa, vizibilul se află alături de invizibil, iar fiecare umbră devine o invitație la reflecție asupra fragilității existenței. Munca lui Guibert se înscrie într-un curent care valorizează imperfecțiunea și efemerul. El găsea frumusețea în detalii simple: o masă uzată, o umbră blândă sau o ridă pronunțată. Guibert nu căuta să impresioneze. El invita la contemplare. Fotografiile sale invită la o reflecție tăcută, aproape meditativă, în care fiecare spectator găsește un ecou al propriilor experiențe. Alegerea pentru alb-negru reflectă o filozofie mai mult decât o estetică. Lumina blândă, cadrurile sobrie și detaliile minutioase conferă operelor sale o profunzime meditativă. Guibert nu căuta artificiul. El dezvăluia o adevărată și adesea emoționantă realitate prin obiectivul său.

La Guibert, viața și opera au avut întotdeauna o legătură strânsă. Fiecare „eu” a fost materia ei primă, terenul său de experimentare. Firește, printre aceste fotografii alb-negru, scăldate în lumini delicate, autoprasturile abundă. Dar Hervé Guibert se ascunde mai mult decât se dezvăluie: privirea gravă se abține, silueta este adesea neclară. Sunt celelalte imagini cele care vorbesc mai mult despre el. Despre scriitorul așa cum se vede pe el însuși, cu o masă de lucru, o mașină de scris, o bibliotecă. Și despre visătorul său romantic: cărți deschise, mingi translucide, flori, păpuși alcătuiesc un univers melancolic, în care obiectele sunt încărcate de simboluri adesea morbide. Dintr-un cearșaf prea alb, dintr-o plasă anti-tigari, Guibert se place să-și facă un voal cu accente premonitorii. Dar marea întrebare care străbate întreaga operă fotografică a lui Guibert este cea a intimității. Cu fotografiile sale, uneori surprinse în grabă, alteori aranjate, el vorbește despre universul său, despre cotidianul său, despre cercul său și despre relațiile sale, cu o încărcătură afectivă și nostalgică puternică. Așadar, sunt locuri (străzile Vaugirard, Moulin Vert, Raymond-Losserand, Santa Catarina, casa de pe insula Elba), apartamente, camere, paturi, fotolii, biblioteci, mese de lucru, atâtea locuri locuite imprimate pe peliculă. Obiecte din viața cotidiană, stiloul Mont-Blanc, vechea mașină de scris Royal, tablouri, cărți, flori, devin eroi ai compozițiilor „moi” de naturi moarte, momente suspendate între intimitate și universal. Dar sunt și corpuri și fețe. Părinți, prieteni, amanti, care în fața obiectivului devin personaje. La întâmplarea fotografiilor, se întâlnesc fețe cunoscute: Isabelle Adjani, cu care a avut o relație privilegiată, filosoful Michel Foucault, care a jucat un rol mare în viața sa, fotograful Hans-Georg Berger, pictorul Orson Welles sau regizorul Patrice Chéreau, cu care a lucrat. Dar și fețe necunoscute, care rezonează sentimental cu opera sa literară: Thierry, „T.” din romanele sale, dragostea vieții sale întâlnită în 1976, sau Vincent, un adolescent de aproximativ cincisprezece ani care îl fascinează, la originea romanului său Fou de Vincent, și mulți alți iubiți fotografiați înainte sau după dragoste. Asemenea operei sale literare, în care este subiectul principal, autoportratul străbate și opera fotografică a lui Guibert. Cu minuțiozitate și narcisism, el, care a dorit prin creație să sublimeze existența sa, se pune în scenă, până la primele semne ale bolii, în compoziții alcătuite din lumini și umbre, umbre, și raze de soare, semne ale unui adevărat simț al luminii. Prin această parcurgere fotografică emoționantă și fascinantă, oglindă a operei literare a lui Guibert, se descoperă o anume confesiune în imagini, care, departe de orice căutare artistică sau formală, surprinde momente de realitate. (Claire Guillot Le Monde 09 martie 2011)

Un exemplar în stare excelentă, practic ca nou. Carte din colecția mea personală, păstrată cu cea mai mare grijă. Expedierea este protejată, cu ambalaj consolidat și urmărire poștală internațională garantată. În cazul achizițiilor multiple există posibilitatea expedierii în grup, cu rambursarea taxelor poștale plătite în exces prin Paypal.

1,1 kg fără ambalaj