Ninni Pagano (1969) - Sospiri di Saffron

Ninni Pagano se naște în Catania, de-a lungul timpului pasionat de camerele de curiozități și de tot ceea ce Natura oferă în frumusețea ei, această pasiune îl duce să frecventeze studioul maestrului Antonio Sciacca, propriul său maestru. Era 2011 și din acest moment începe cariera sa artistică care îl poartă tot mai sus și să aibă stima criticilor precum Aldo Albani, Roberta Filippi de la galeria Orler, Philippe Daverio și Daniele Radini Tedeschi. În 2016 numele său este prezent pe prestigioasa ghidă americană Guide Museums Galleries Artists. După ce a participat la 2 Trienale de artă contemporană la Roma cu operele sale publicate în cataloage Mondadori, în 2020 numele său este prezent pe prestigiosul Atlante dell'arte contemporanea della De Agostini.
Lucrarea este în ulei pe pânză, semnată și însoțită de un certificat de autenticitate cu logo-ul artistului, caracteristicile lucrării și semnătura artistului la final.
Culorile tabloului pot diferi ușor față de fotografie din cauza setărilor camerei și a ecranului.
Opera de artă este ambalată cu grijă cu folie cu bule și carton.

Suspine de șofran
Interpretarea unei opere a lui Ninni Pagano înseamnă a te cufunda într-o lume în care barocul întâlnește coșmarul psihhedelic. Descrierea „Suspinele de șofran” înseamnă a te afla în fața unei narațiuni care îmbină alchimia veche cu distorsiunea modernă.
Punctul central al operei este hipertrofia gâtului, o coloană de carne striată care contestă legile gravitației și ale anatomiei. Pagano nu caută frumusețea clasică, ci tensiunea: tendoanele gâtului par a fi corzi ale unui instrument gata să se rupă. Această deformare transformă figura într-un „canal”, un canal biologic pentru substanța care o consumă, lichidul din decantor nu este o simplă băutură; este un aur fluid, o distilare de șofran care evocă puteri vindecătoare sau halucinații.
Căldura radiantă a lichidului galben contrastează violent cu paloarea cadaverică a pielii și întunericul de nepătruns al fundalului.
Ochii protagonistei sunt larg deschiși, de sticlă, capturați într-un moment de extaz forțat sau de mirare perpetuă. Nu privește spectatorul, ci fixează un punct invizibil în întuneric, sugerând că „Saffron” își face deja efectul, transportându-i mintea departe de corpul desfigurat cu care trăim vizual.
Ampola este simbolul științei alchimice și al fragilității vieții.
În această operă, Pagano pare să ne spună că frumusețea este un elastic întins la maximum: cu un milimetru înainte de a se rupe, devine artă.
Frumusețea sufletului, însă, este veșnică.


Instagram:@ninnipagano