Songye figure - Statuetă - Congo






Deține o diplomă postuniversitară în Studii Africane și 15 ani experiență în Arta Africană.
| 950 € | ||
|---|---|---|
| 900 € | ||
| 850 € | ||
Protecția cumpărătorului Catawiki
Plata dvs. este în siguranță la noi până când primiți obiectul. Afișare detalii
Trustpilot 4.4 | 126990 recenzii
Evaluat excelent pe Trustpilot.
Figură Songye din Congo, nkishi din lemn 1850–1900, în stare bună de utilizare, cu urme de vreme, înălțime 56 cm, lățime 7 cm, adânime 13 cm, vândută însoțită de suport, proveniență: colecție americană veche, Montagut Gallery Barcelona, Adrian Schlag, Bruxelles.
Descriere de la vânzător
După finalizare, nkishi-ul era păstrat într-o încuviințare specială poziționată într-un loc extrem de vizibil, cum ar fi centrul satului sau în apropierea casei șefului. Era îngrijit de un păzitor care servea și drept interpret pentru nkishi, a cărui mesaj era primit prin vise sau posesie spirituală. Consultații colective au loc după vise sau coșmare specifice, iar în mod repetat în timpul sărbătorilor legate de apariția Lunii Noi – un simbol esențial al noii vieți, fertilității și bogăției asociate cu ciclul vieții umane. Cu ocazia acelor momente, nkishi-ul era scos din încuviințarea sa pentru a fi reîncărcat prin forța vitală a lunii. Era stropit cu sângele unei găini sacrificate și unajat cu ulei de palmier, conferindu-i patina sa lucioasă distinctivă. Era purtat într-o procesiune prin sat, dar nu putea fi atins din cauza marii sale puteri: în schimb, erau folosite bețe de lemn fixate sub brațe cu sfori din raffia. În exemplul Metului, sforile de raffia atașate în jurul încheieturilor figurii sunt tot ce mai rămâne din această modalitate de manipulare.
Spiritele morților, fie binevoitoare, fie răuvoitoare, se considera că intervinau în treburile zilnice ale individului. Mankishi erau folosite pentru bunăstarea comunității, asigurând fertilitatea, protejând împotriva bolilor și, în general, ținând la distanță forțele malefice. Înființarea lor reflecta o teamă că forțele perturbatoare ar afecta unitatea satului. Hersak afirmă că mankishi „au oferit asigurarea continuității și a Unității în contextul unei scăderi drastice a populației și a dezintegrației conducătorilor la scară mare în ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea” (Hersak 2010: 41). Ei reprezentau o identitate colectivă și puteau să supraviețuiască generațiilor. Mankishi comunitare primeau nume de onoare iar existența lor era amintită mult timp după ce încetau să fie folosiți. În cele din urmă, ei au servit ca marcatori ai timpului, pe măsură ce evenimentele civice ajungeau să fie asociate cu perioada activității unui anumit nkishi.
Proveniență: colecție americană veche
Montagut Gallery Barcelona
Adrian Schlag, Bruxelles
Povestea Vânzătorului
După finalizare, nkishi-ul era păstrat într-o încuviințare specială poziționată într-un loc extrem de vizibil, cum ar fi centrul satului sau în apropierea casei șefului. Era îngrijit de un păzitor care servea și drept interpret pentru nkishi, a cărui mesaj era primit prin vise sau posesie spirituală. Consultații colective au loc după vise sau coșmare specifice, iar în mod repetat în timpul sărbătorilor legate de apariția Lunii Noi – un simbol esențial al noii vieți, fertilității și bogăției asociate cu ciclul vieții umane. Cu ocazia acelor momente, nkishi-ul era scos din încuviințarea sa pentru a fi reîncărcat prin forța vitală a lunii. Era stropit cu sângele unei găini sacrificate și unajat cu ulei de palmier, conferindu-i patina sa lucioasă distinctivă. Era purtat într-o procesiune prin sat, dar nu putea fi atins din cauza marii sale puteri: în schimb, erau folosite bețe de lemn fixate sub brațe cu sfori din raffia. În exemplul Metului, sforile de raffia atașate în jurul încheieturilor figurii sunt tot ce mai rămâne din această modalitate de manipulare.
Spiritele morților, fie binevoitoare, fie răuvoitoare, se considera că intervinau în treburile zilnice ale individului. Mankishi erau folosite pentru bunăstarea comunității, asigurând fertilitatea, protejând împotriva bolilor și, în general, ținând la distanță forțele malefice. Înființarea lor reflecta o teamă că forțele perturbatoare ar afecta unitatea satului. Hersak afirmă că mankishi „au oferit asigurarea continuității și a Unității în contextul unei scăderi drastice a populației și a dezintegrației conducătorilor la scară mare în ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea” (Hersak 2010: 41). Ei reprezentau o identitate colectivă și puteau să supraviețuiască generațiilor. Mankishi comunitare primeau nume de onoare iar existența lor era amintită mult timp după ce încetau să fie folosiți. În cele din urmă, ei au servit ca marcatori ai timpului, pe măsură ce evenimentele civice ajungeau să fie asociate cu perioada activității unui anumit nkishi.
Proveniență: colecție americană veche
Montagut Gallery Barcelona
Adrian Schlag, Bruxelles
