A. De Luca (1979) - Prima del Sipario

Înainte de cortină
Ulei pe pânză, 40 × 30 cm
A. De Luca

Într-o suspendare intimă a timpului, A. De Luca surprinde o tânără balerină prinsă în momentul cel mai privat și revelator al artei sale: momentul care precede intrarea pe scenă.
Așezată pe un taburet de lemn scund, figura ocupă cu eleganță naturală centrul-dreapta al compoziției. Trunchiul este ușor înclinat înainte, capul plecat într-un gest de concentrare absolută. Părul blond este adunat într-un coc moale, prins de o mică floare albă care pare să capteze ultima lumină înaintea întunericului scenei. Fața, abia acoperită de umbră, exprimă o dăruire liniștită, aproape sacră.
Mâinile – degete subțiri, precise – își leagă lungile panglici de satin ale pantofilor de balet. Gestul este lent, conștient: nu este încă dans, este încă rugăciune. Leotardul alb aderă la piele cu ușurința unei a doua piele, în timp ce tutu-ul se deschide în jurul șoldurilor într-un nor de tul palpabil, pictat cu tușe dense, vibrante, aproape sculpturale. Fiecare pli al tului pare să respire, captând lumina și aerul într-un joc de albe luminoase, azuriu rece și accente de gri perlat.
Gambele, puternice și rotunjite din disciplina zilnică, contrastează cu fragilitatea aparentă a rochiei. Pantofii de balet, albi ca zăpada, sunt deja legați pe jumătate: șnurul pe care balerina îl leagă se desfășoară între degete ca un fir al destinului. Picioarele, arcuite în poziția tipică en pointe chiar și atunci când este așezată, vorbesc despre ani de sacrificiu și despre o grație cucerită cu prețul greu plătit."
Fundalul este intenționat evanescen, un suflu de culoare: verde acvatic și albastru cobalt se contopesc într-o atmosferă de culise sau de sală de repetiții, în timp ce pe dreapta un drapaj roz-violet, moale și senzual, amintește că în spatele acestei liniști se află teatrul, publicul, lumina violentă a reflectorilor. Podeaua, abia schițată cu reflexe umede, pare să rețină ecoul pașilor care în curând o vor străbate.
Lumina, difuză și oblică, provine din stânga și modelează corpul cu o delicatețe aproape caravagheză, evidențiind curba umărului, relieful sânului, linia pură a gâtului. Este o lumină care nu dezvăluie, ci mângâie: transformă concretența corpului în ceva eteric, suspendat între materie și vis.
De Luca, cu o tehnică ce îmbină rigoarea realismului contemporan cu libertatea tușei impresioniste, reușește să facă palpabilă tăcerea care precede muzica. Nu există retorică, nu există sentimentalism: doar adevărul dezvăluit al unui corp care se pregătește să se transforme în emoție pură.
În acest mic, intens ulei pe pânză, artistul ne oferă nu doar o balerină, ci însăși esența dansului: acel moment invizibil în care oboseala devine grație, durerea devine ușurință, iar o fată din carne și oase devine, pentru o clipă, nemuritoare.