A. De Luca (1979) - Il raccoglitore di Stelle

Colecționarul de Stele
Ulei pe pânză, 40 × 30 cm
A. De Luca

Ulei pe pânză, 40x30 cm
Pe această pânză, A. De Luca ne invită într-o călătorie încântătoare într-un sat vechi învăluit de magia nopţii. Compoziţia, dominată de o arhitectură verticală şi neregulată care evocă acoperişurile înclinate şi turnurile crenelate ale unui sat de basm, se dezvoltă într-un joc de nivele suprapuse: clădiri din piatră cenuşie, cu faţade erodate de timp, balcoane din lemn şi ferestre luminate de o strălucire caldă portocalie, care străpung întunericul ca felinare atârnate. În centrul scenei, pe un pasaj îngust din scânduri care iese îndrăzneţ din cel mai înalt acoperiş, se înalţă un copil cu păr creţ şi închis la culoare, îmbrăcat într-un palton verde închis care se confunde cu umbrele. Cu mâinile întinse ţine un bol mic alb, pur ca zăpada, iar privirea lui, pierdută, este îndreptată în sus şi uşor spre dreapta, un îndemn tăcut către privitor: oare prinde razele lunii, şopteşte secrete stelelor sau pur şi simplu visează cu ochii deschişi?
Cerul, o catifea albastră profundă și schimbătoare, este adevăratul protagonist emoțional al operei. O lună plină, enormă și luminoasă, tronează în centru, răspândind o aură eterică care învăluie totul într-o lumină argintie și moale. În jurul ei, stele stilizate – sau poate fulgi de zăpadă care dansează în vânt – împânzesc aerul cu o ploaie de puncte albe, creând un efect de mișcare delicată și hipnotică. Atmosfera este ceațăoasă și nuanțată, cu văluri de ceață care învăluie construcțiile cele mai îndepărtate, conferind adâncime și mister fundalului: turnuri zvelte, coșuri fumegante și ghidii care se pierd în depărtare, ca într-un peisaj de basm gotic.
Pensula artistului, specifică picturii în ulei pe pânză, este fluidă și senzuală, cu accente ușoare care evidențiază texturile pietrelor aspre, lemnul netezit și strălucirea luminilor interioare, vie și vibrantă. Culorile reprezintă un echilibru magistral între rece și cald: griurile perlate ale clădirilor și albastrul închis al cerului contrastează cu galbenii aurii ai ferestrelor, în timp ce albul pur al lunii și al bolului luminează totul, infundând un sentiment de puritate și uimire infantilă. Nu există dramă sau tensiune, ci o liniște visătoare, o singurătate poetică care vorbește despre conexiunea dintre uman și univers, dintre mic și imens.
Această operă, semnată discret în partea de jos-dreapta, surprinde esența unui moment etern: copilul de pe acoperiș devine simbol universal al curiozității și mirării, un mic erou care, într-o noapte fermecată, adună nu doar stele, ci visele celor care îl privesc. O invitație să te oprești, să privești în sus și să lași imaginația să-și ia zborul.