Francesco Tammaro (1939) - Neve sulla Ferrovia

Titlu: Zăpadă peste linia de cale ferată
Olio pe lemn, cm 40 × 20 ( suprafață pictorice ) – dimensiuni totale cu rama cm 53x33

Francesco Tammaro (Napoli, 1939)
În sobrina eleganță a ramei sale aurii în casetă, cu profil moale și ușor bombat ce evocă gustul clasic fără excese, se profilează această tobă de tablă orizontală rafinată a lui Francesco Tammaro, maestru napolitan cunoscut pentru capacitatea sa de a reda atmosfera epocilor cu tușe de pensulă rapide, luminoase și în același timp imersive.
Pictura ne transportă într-o gară la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, probabil inspirată din imaginarul Belle Époque sau din marile gări ale nordului Italiei sau din străinătate, dragi artistului. În centru domină cea mai puternică locomotivă cu aburi, întunecată și masivă, cu coșul de fum care scoate în sus un dens nor de fum negru-gri, care se amestecă cu ninsoarea învârtitoare și cu aburul albăstrui ce scapă din conducte și din îmbinări. Monstrul de fier, încă lucios de grăsime și cărbune în ciuda frigului, pare aproape să respire, în timp ce farul ei frontal aprinde o aureolă portocalie în ceața.
Pe laturi se întind vagoanele de pasageri de clasa a doua și a treia: vagoane cu coamă curbată, ferestre mici și pătrate, pereții gri-albăstrui deja încețoșați de zăpada care se adună pe balustrade și pe treptele din față. pe partea laterală a celui mai apropiat vagon citim clar inscripția „2” și, mai mic, indicativul de clasă sau poate numărul de serie – un detaliu realist care fixează scena într-o epocă precisă.
Scena e plină de viață umană, surprinsă cu un gest impresionist, dar precis în același timp. O mulțime eterogenă se mișcă pe bulevardul acoperit de zăpadă și printre șine: doamne în lungi paltoane și pălării cu pene, copii îmbrăcați gros, bărbați cu cilindru și baston, încărcători aplecați sub valize și traistă, un cățeluș care cochetează nepăsător de frig. Culorile hainelor – roz bomboană, albastru închis, verde sticlos, ocru, maro tutun – creează note cromatice vesele ce străpung dominanta rece a zăpezii și a fumului, aducând căldură și mișcare în compoziție.
Ninsoarea cade dens, dar nu este violentă: fulgi mari și moi, reprezentați cu tușe de alb pur și gri-lavandă, așternu-se pe pălării, umeri, șine, traversări, creând acea voalare sonoră tipică pe care Tammaro o poate evoca vizual și aici. Covorul de zăpadă de pe pământ este pătinat ici și colo de pași și roți, cu Pete de zăpadă gri-maro care revin realismul fără a cădea în pedanterie descrițională.
Lumina este tipică unei zile de iarnă înnorate: difuză, perlată, aproape ireală, cu un cer jos culoare ciocolatiu ce se reflectă în zăpada proaspătă și în metalul umed al șinilor. În fundal, o mare pergolă arcuită din metal cu vitraje opace apare în ceață, în timp ce o altă locomotivă sau poate un depozit de mărfuri se zărește abia, sigilând adâncimea perspectivei.
Pictura lui Tammaro aici iese în evidență prin contrastul dintre duritatea industrială a căii ferate și delicatețea aproape feerică a ninsorii: negrul fumului în contrast cu albul zăpezii, roșul închis al roților și al părților mecanice față în față cu pastelurile diafane ale trecătorilor, dinamismul mulțimii împotriva staționării monumentale a locomotivei oprite.
O operă de dimensiuni mici, dar cu un tiraj narativ amplu, care surprinde cu o poezie într-un instantaneu suspendat – răbdarea, frigul, zgomotul atenuat al șinelor sub zăpadă, mirosul de cărbune și de călătorie iminentă. Un fragment de lume din secolul al XIX-lea care, grație mâinii sigure și sentimentale a lui Francesco Tammaro, continuă să respire pe perete cu o eleganță discretă și fascinantă.