Alfredo Grimaldi (1950) - Rosa sul Mare di Positano

Titlu: Trandafiri pe Golful Positano
Opera „Trandafir pe marea din Positano” de Alfredo Grimaldi se prezintă ca un omagiu vibrant adus Coastei Amalfi, reinterpretat printr-o sensibilitate cromatică veselă și imediată, specifică limbajului naiv-impressionist al artistului napoletan.
Realizată în ulei pe lemn în dimensiunile de 24 × 30 cm, lucrarea este încadrată cu eleganță de o ramă sobru-lemnoasă deschisă, în casetă, cu profil moale și ușor șlefuit, în nuanțe Crem-linșoase care amplifică luminozitatea generală fără a concura cu paleta internă.
Compoziția se dezvoltă vertical, urmând veduta clasică în goană de lipsă tipică Positano: privirea coboară de-a lungul unui pant urcat abrupt care conduce spre mare. În centrul domină o vegetație luxuriantă de trandafiri roșii și roz șoc, dispuse într-o cascadă exuberantă ce ocupă aproape întreaga parte stângă și superioară a picturii. Petalele, redați cu accente groase și consistente, creează un efect aproape tridimensional datorită reliefului culorii aplicate cu spatula și pensula; frunzele verzi închis formează un contrapunct cromatic intens, în timp ce micro-accentele de galben și alb oferă licăriri de lumină reflectată.
Vegatația înflorită se deschide în palnie spre jos, încadrând o scară îngustă / potecă care coboară șerpuit spre țărm, mărginită de vaze înflorite cu begonă roșii, gălăceală portocalie, petunii multicolore și câte o plantă de hibiscus. Acest traseu floral conduce privirea către mare: un albastru cobalt profund care se estompează în albastru-turcoaz aproape de coastă, presărat cu bărci cu vele albe și câteva ambarcațiuni colorate acostate de-a lungul benzii subțiri de plajă aurie.
În dreapta se conturează aglomerarea tipică de case cubice suprapuse, albe și color lansat (ocre, roz deschis, galben deschis), cu caracteristicele acoperișuri cu cupole verzi smarald ale unei bisericuțe ce iese printre clădiri ca o bijuterie. Ferestrele sunt reduse la semne esențiale, aproape caligrafice, în timp ce balcoanele și terasele se succed într-un ritm vesel și aparent nestructurat, tipic viziunii idealizate și visătoare pe care Grimaldi o rezervă satelor de pe coastă.
Cerul, într-un albastru intens, dar nu uniform, este ușor acoperit de o pătură gri-albastrui în partea superioară stânga, oferind o notă de moliciune și împiedicând culoarea să devină prea aprinsă. Lămpaia, omniprezentă, pare să provină dintr-o sursă zenitală și difuză, tipică la ora amiezii mediteraneene: fiecare suprafață reflectă licăriri calde, albul caselor devine crema-latte, verdele capătă reflexe aurii, marea scintilează cu accente de alb și turcoaz.
Semnătura „A. Grimaldi” (sau o variantă de scriere similară) apare în partea de jos, dreapta, în roșu închis, bine integrată în țesutul pictural fără a perturba armonia generală.
În sinteză, acest mic format încapsulează toată solaritatea și exuberanța cromatică care o diferențiază pe Alfred Grimaldi: o explozie de flori, o mare care invită la baie, case care par să cânte sub soare. Este un tablou care nu descrie pur și simplu Positano, ci o visionează, o amplify, o aduce în veșnica înflorire și sărbătoare – un mic paradis portabil încadrat în lemn deschis, gata să aducă un fragment din Coasta Amalfi în orice spațiu.