sylvain barberot - Skull #2

Modelaj al unui craniu uman realizat din rășină epoxidică și acoperit cu foiță de aur de 24 de karate.

Aici, precum și în aceste opere, timpul este înghețat prin utilizarea craniului ca suport atemporal, imuabil și fix. Temporalitățile se confruntă, iar întunecimea ideii pe care o avem despre moarte se pliază sub strălucirea foii de aur, care prin luciul său reflectă lumina.

O operă de artă este, prin însăși esența sa, o vanitate. Ea reflectă dorința artistului de a se obiectiva pentru a supraviețui timpului și răspunde vanității ideii artistului demiurg. Memoria nu este înghețată; rămâne venitâ, fără a se ancora într-un infinit. Dispariția ei este singura sa cale.

Artist internațional ale cărui lucrări se bazează pe dicotomia care există între memorie și uitare. Memoria este, după părerea mea, elementul indispensabil care leagă corpul nostru de lume. Totuși, în timp ce cultura noastră se străduiește să graveze istoria cu dalta, eu mă străduiesc să inhib, să deconstruiesc, ba chiar să-mi șterg memoria proprie. Vastă întreprindere, exercițiul uitării…

Corpul este doar suportul acestei memorii de la care este dependent, ba chiar necesar. Ea îl construiește, îl modelează și îl transformă. Iar dacă anamneza se traduce din grec ca revenirea amintirii, pentru mine o urmăresc pentru a mă despărți mai bine de ea.