A. De Luca (1979), da Botero - The Orchestra

Artistă: A. De Luca
Titlu: Orchestra (Omaggio a Botero)
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40 x 30 cm
Stil: Figurativ cu influențe din pictura columbiană, în special omagiul adus lui Fernando Botero.

În inima unei săli intime și calde, luminată de tonuri terțe și aurii, se desfășoară „Orchestra”, ulei pe pânză de 40×30 cm semnat de A. De Luca, omagiu adus spiritului lui Fernando Botero.
Compoziția surprinde un moment de vitalitate muzicală veselă și senzuală, unde fiecare figură este umflată, rotunjită și monumentală conform poeziei boteriene, transformând corpurile în volume pure, aproape sculpturale, care ocupă spațiul cu o dignitate serenă și ironică.
La centru domină dansatoarea principală, o femeie de o rotunjime prodigioasă, încercuită într-o rochie roșu-foc, cu volane suprapuse, care se deschide ca o floare carnăros. Brațul drept se ridică cu grație emphatică, mâna împodobită cu inele apucă castaniete negre; stângul este îndoit cu eleganță, în timp ce corpul se rotește într-un mișcare amplă și sinuoză, șolduri late și picioare puternice care se flexează, una ridicată într-un pas de dans flamenco. Fața rotundă, cu obraji plini și buze cărnoase vopsite în roșu aprins, exprimă o abandonare voioasă, ochii închiși, părul adunat într-un coc înalt împodobit cu o floare.
La picioarele sale, așezată pe un scaun mic, o figură feminină în rochie galbenă–ocre cu buline zâmbește și bate palma în ritm, capul înclinat, o trandafir roșu în părul negru de corb. Puțin mai sus, pe balustrada de lemn gri, o altă privitoare în fustă roz cu buline și cămașă mulată aplaudă entuziastă, picioarele încrucișate și gleznele subțiri contrazicând ironic formele generoase ale toracelui.
În dreapta, chitaristul stă așezat cu instrumentul său portocaliu în formă de bandurria sau tiple, degetele gladioase așezate pe corzi, pălăria deschisă sprijinită pe capul rotund, expresia concentrată și totodată senină. Lângă el, alt muzician în costum închis și pălărie gri cântă în picioare, corpul înclinat către instrumentul cu coarde, aproape contopindu-se cu el.
În fundal, în spatele unei perdele smarald-verde care cade în pliuri grele ca un cort teatral, se zărește un bărbat în gri cu pălărie de paie care urmărește scena, figură de legătură între public și acțiune. Deasupra perdelei, străbate un balon de aur unde se sprijină alte prezențe abia schițate: picioare în paiete, pantofi cu toc înalt, fragmente de îmbrăcăminte colorată sugerând un public participant și sărbătoritor.
Podeaua din scânduri groase de gri este presărată cu portocale rotunde și strălucitoare, biluțe de culoare complementară ce punctează scena ca note izolate, în timp ce pe peretele din spate apare o inscripție caligrafică în caractere arabe sau stilizate, aproape o inscripție exotică ce adaugă mister și căldură spațiului.
Paleta este caldă și saturată: roșuri intens, ocru, verde închis, negru catifelat, tușe de roz pudrat și galben lămâie. Lumina moale, aproape crepusculară, modelează volumele cu umbre delicate, subliniind plenitudinea formelor fără a cădea în grotesc: fiecare curbă este sărbătorită cu afecțiune și ironie fină.
În această operă, A. De Luca nu se limitează să citeze Botero, ci îi face chiar sensul bucuriei terestre, abundenței vitale și sărbătorii populare, compunând un mic teatru domestic unde muzica și dansul devin un ritual vesel și universal.