André Frédérique - Ana / Aigremorts - 1944-1947

André Frédérique. ANA

Colecția “Plaisir du Prince”, 1944, (14 x 11,5 cm), 46 pagini.

Copertă ilustrată cu o mașinuță curiosă de lovire cu ciocanul, ilustrația preluată pe pagina titlului.

Ediția originală tirajată la 1075 exemplare, unu dintre 1000 de exemplare numerotate pe hârtie cu luciu alb. În stare excelentă.


André Frédérique AIGREMORTS

Editions GLM, Paris, 1947, (16,7 x 11,5 cm), 70 pagini, coperta tivită.

Paginată și tipărită de Guy Lévis Mano.

Frontispiciu de Raymond Gid.

Tiraj limitat la 620 exemplare, 1/590 exemplare numerotate pe hârtie vergé.

Ediția originală în stare excelentă.

André Frédérique (născut la 27 februarie 1915 la Nanterre - decedat la 17 mai 1957) este un poet francez, adept al umorului negru. Era fiul unic al unui comisar de poliție, pe care îl detesta visceral (un personaj de tată monstruos autoritar reapare în mod constant în textele sale). După studii de litere (hypokhâgne) la Louis le Grand, a început studii de farmacie, împreună cu prietenul său Georges L'Hoir (cunoscut drept 'Jo'). În 1941, el cumpără în La Garenne-Colombes o farmacie, împreună cu o studentă la farmacie pe care o consultă. Ca urmare a falimentului lor, după război va deschide, pe rue Montorgueil în Paris (IIe), o a doua farmacie, care cunoaște aceeași soartă. În afara acestei profesii, frecventa o anumită boemă a Parisului de după război, printre cărora actori ca Jean Carmet, les Branquignols, compozitorul Pierre Barbaud, Boris Vian cu care a organizat sărbătorile din Saint-Germain-des-Prés. De asemenea, lucra pentru Clubul de Încercări al radioului, ținea o rubrică în Paris-Match și scria.

Cea mai importantă carte a sa, Histoires blanches, a fost remarcată de Raymond Queneau și publicată în 1945 de Gallimard.

André Frédérique s-a sinucis la vârsta de 42 de ani. Este îngropat în a doua divizie a cimitirului de pe Rue de l’Ouest din Boulogne-Billancourt. Umorul său negru ascundea o disperare metafizică.

Opera sa, marcată de o poezie limpede și o scriere lucidă, se înscrie într-o tradiție revoluționară a cuvântului, apropiată de cea a lui Alphonse Allais și de Henri Michaux, în timp ce amintește stilul cabaretului lui Jarry.
Influența sa este subliniată în mod special de critici și biografi: Raymond Devos, Pierre Desproges și Guy Bedos, trei figurări emblematiche ale umorului francez din secolul XX, au fost direct inspirați de modul său unic de a manevra al doilea plan, gag-ul și critica subtilă. Umorul lui Frédérique, care împletește disperarea metafizică și râsul ironic, a deschis calea către o formă de umor intelectual, în care râsul nu este o simplă divertisment, ci o formă de rezistență împotriva prostiei și absurdului.