Lucio Ranucci (1925-2017) - Senza Titolo

Lucio Ranucci, unul dintre cei mai semnificativi reprezentanți ai curentului artistic cunoscut sub numele de cubism realist, s-a născut în 1925 la Perledo, în provincia Como. Copilăria și adolescența lui sunt marcate de frecvente mutări cauzate de munca părinților, ambii medici. În timp ce tatăl și sora Silvia se mută între nordul și sudul Italiei, Lucio petrece opt ani într-un internat la Perugia. Anul 1933 aduce o cotitură dramatică în viața lui când tatăl său, Bernardino, moare. Mama decide să se mute la Milano cu sora Silvia, lăsându-l pe Lucio în internat la Perugia. Experiența separării și a singurătății ar fi influențat profund parcursul său artistic, inspirând lucrările sale viitoare.

La începutul lui 1943, ca mulți tineri italieni ai vremii, Lucio Ranucci se înrolează ca voluntar în armata italiană și pleacă spre Africa de Nord. Această aventură trebuia să fie o experiență eroică, dar se transformă rapid într-o prizonierat în Tunisia, unde este capturat. În ianuarie 1945, se întoarce în Italia ca interpret pentru trupele anglo-americane. După război, Lucio Ranucci începe să lucreze ca jurnalist la Milano, dar setea lui de cunoaștere și dorința de a explora lumea îl poartă în 1947 într-o călătorie către America Latină, inițial în Argentina. Resursele sale financiare erau limitate, iar pentru a se întreține acceptă lucrări ocazionale ca marinier, șofer de sicrie și fotograf, deplasându-se prin Chile, Bolivia și Peru. În ciuda mutărilor frecvente, nu își părăsește niciodată interesul pentru pictură și pentru mediul cultural al țărilor latino-americane.

Lucio Ranucci menține un angajament jurnalistic constant, folosind arta ca vehicul de denunțare a sărăciei, opresiunii și lipsei de libertate a populațiilor sud-americane. În 1949, expune pentru prima dată la Galleria Marini din Lima, Peru, și din acel moment începe să expună în mod regulat în mai multe țări latino-americane, în Statele Unite, în Europa și în Italia. În anii '50, participă la importante expoziții colective, cum ar fi Bienal Panamericana de Mexico în 1958 și Bienal de Sao Paulo ca reprezentant al Costa Rica.

Stilul său, cu influențe cubiste și expresioniste, reflectă sublimarea umanității, cu figuri solemne și frontale, pictate cu ochi lipsiți de pupilă care exprimă lumea interioară a subiectelor. În 1951, Lucio Ranucci își stabilește patria timp de zece ani în Costa Rica, unde ocupă rolul de director al Teatrului Universitar și se dedică să picteze chiar și opere murale, inclusiv un mare panou la aeroportul din San Jose. Sensibilitatea sa pentru drama oamenilor îl poartă să participe activ la întâmplările politice din centrul Americii, ajungând chiar și în închisoare la Managua, Nicaragua. Cu toate acestea, Ranucci nu se consideră doar jurnalist sau activist politic; adevărata lui pasiune rămâne arta.

De-a lungul anilor, expune în numeroase țări, din Americi în Europa, obținând recunoaștere și apreciere pentru capacitatea sa de a surprinde sufletul oamenilor în suferință prin picturile sale.

După o perioadă petrecută la Roma și Ischia, Lucio se mută în Statele Unite, în San Francisco, pentru a expune operele sale și a avea contacte cu publicul său de admiratori. Ulterior, trăiește o perioadă în Paris și în cele din urmă se stabilește în Coasta de Azur, în apropiere de Vence.

Lucio Ranucci nu se dedică doar picturii, dar scrie și trei cărți, printre care Alguien camina sobre el sol (1949) și I colonnelli (1965). Pe parcursul lungii sale cariere artistice, expune în peste cincisprezece țări și operele sale ajung în colecții publice și private din întreaga lume. Pasiunea lui neînfricată pentru artă îl împinge să militeze pentru revenirea artei ca leagăn al culturii și al memoriei și ca voce de protest împotriva dramelor umane.

Lucio Ranucci a decedat în 2017, dar moștenirea lui artistică și dedicarea pentru denunțarea socială rămân o mărturie a patrimoniului său în arta contemporană. Operele sale continuă să prindă viață, purtând cu ele forța emoțiilor și chemarea la justiția socială.