Barberot Sylvain - MEMORY






A studiat Istoria Artei la École du Louvre și s-a specializat în arta contemporană peste 25 de ani.
Protecția cumpărătorului Catawiki
Plata dvs. este în siguranță la noi până când primiți obiectul. Afișare detalii
Trustpilot 4.4 | 129956 recenzii
Evaluat excelent pe Trustpilot.
Sylvain Barberot MEMORY o lucrare oglindă din 2026, înălime 138 cm, lățime 32 cm, adânime 20 cm, greutate 3,1 kg, gravat pe suprafață cu cuvântul „memory”, semnată de mână de către artist, în stare excelentă, produsă în Franța și vândută direct de artist.
Descriere de la vânzător
În această operă din seria Self Portrait, artistul deturnează un obiect familiar — oglinda — pentru a releva o dimensiune invizibilă: capacitatea sa de a conține, acumula și poate chiar a pierde memoria.
Tainul, parțial gravat cu cuvântul « memory », devine aici o suprafață paradoxală. În mod obișnuit destinat să reflecte fidel imaginea lumii, el este alterat, fragilizat, aproape șters. Faptul de a grava acționează ca o însemnare în propria materie a amintirii: a scrie « memory » pe o oglindă înseamnă a înscrie memoria în instrumentul însuși care ar trebui să-i fie martorul tăcut.
Dar această oglindă nu mai reverberează integral. Opacitatea sa în creștere, zonele întunecate sau goale, sugerează o suprasaturare. Ca și cum fiecare reflecție acumulată, fiecare chip, fiecare clipă, s-ar fi depus în ea până a-i afecta funcția sa primară. Oglinda, ca arhivă involuntară a realului, se încărcă cu o memorie excesivă — și această memorie încetează în cele din urmă să o facă să dispară.
În această logică, opera propune o inversare subtilă: nu subiectul se contemplă în oglindă, ci oglinda însăși devine un autoportrait. Un autoportrait nu al aparenței, ci al funcționării și epuizării. « self » aici nu este doar al artistului, ci al obiectului — un obiect care, acumulând prea multe imagini, își pierde capacitatea de a le produce.
Astfel, suprafața reflectătoare devine un loc de tensiune între apariție și estompare, între memorie și uitare. Când memoria este prea plină, tainul dispare — și odată cu el, posibilitatea însăși de a se vedea.
Artist internațional ale cărui lucrări se bazează pe dicotomia ce există între memoria și uitarea. În opinia mea, memoria este elementul indispensabil care leagă corpul nostru de lume. Cu toate acestea, pe măsură ce cultura noastră se străduiește să graveze istoria cu dalta, eu mă străduiesc să inhib, să deconstruiesc, ba chiar să șterg propria mea memorie. O întreprindere vastă, exercițiul uitării...
Corpul este doar suportul acestei memorii de care este dependent, poate chiar necesar. El o poate construi, o modelează și o transformă. Iar dacă anamnezia se traduce din grecește ca „ridicarea amintirii”, pentru mine o vânez pentru a mă despărți mai bine de ea.
În această operă din seria Self Portrait, artistul deturnează un obiect familiar — oglinda — pentru a releva o dimensiune invizibilă: capacitatea sa de a conține, acumula și poate chiar a pierde memoria.
Tainul, parțial gravat cu cuvântul « memory », devine aici o suprafață paradoxală. În mod obișnuit destinat să reflecte fidel imaginea lumii, el este alterat, fragilizat, aproape șters. Faptul de a grava acționează ca o însemnare în propria materie a amintirii: a scrie « memory » pe o oglindă înseamnă a înscrie memoria în instrumentul însuși care ar trebui să-i fie martorul tăcut.
Dar această oglindă nu mai reverberează integral. Opacitatea sa în creștere, zonele întunecate sau goale, sugerează o suprasaturare. Ca și cum fiecare reflecție acumulată, fiecare chip, fiecare clipă, s-ar fi depus în ea până a-i afecta funcția sa primară. Oglinda, ca arhivă involuntară a realului, se încărcă cu o memorie excesivă — și această memorie încetează în cele din urmă să o facă să dispară.
În această logică, opera propune o inversare subtilă: nu subiectul se contemplă în oglindă, ci oglinda însăși devine un autoportrait. Un autoportrait nu al aparenței, ci al funcționării și epuizării. « self » aici nu este doar al artistului, ci al obiectului — un obiect care, acumulând prea multe imagini, își pierde capacitatea de a le produce.
Astfel, suprafața reflectătoare devine un loc de tensiune între apariție și estompare, între memorie și uitare. Când memoria este prea plină, tainul dispare — și odată cu el, posibilitatea însăși de a se vedea.
Artist internațional ale cărui lucrări se bazează pe dicotomia ce există între memoria și uitarea. În opinia mea, memoria este elementul indispensabil care leagă corpul nostru de lume. Cu toate acestea, pe măsură ce cultura noastră se străduiește să graveze istoria cu dalta, eu mă străduiesc să inhib, să deconstruiesc, ba chiar să șterg propria mea memorie. O întreprindere vastă, exercițiul uitării...
Corpul este doar suportul acestei memorii de care este dependent, poate chiar necesar. El o poate construi, o modelează și o transformă. Iar dacă anamnezia se traduce din grecește ca „ridicarea amintirii”, pentru mine o vânez pentru a mă despărți mai bine de ea.
