Paolo Fedeli - a solitary strooll

PAOLO FEDELI s-a născut în Toscana în 1957. A urmat Institutul de Arte din Siena, obținând diploma de Maestru în „Arte”. A organizat numeroase expoziții personale în Italia și în străinătate. Între altele, Ucraina, Franța, Rusia, Spania, Roma și multe altele. Este prezent în mai multe Expoziții Permanente. Operele sale figurează în numeroase colecții publice și private. Activitatea sa a fost recenzată în reviste și ziare naționale și internaționale. A participat la cele mai mari Rassegne colective de artă naționale, obținând citări importante și recunoașteri critice. Din 1979 până în prezent a câștigat nu mai puțin de o sută șaptezeci și șase Premii I la concursuri de pictură. Paolo Fedeli este un cântăreț arcan al naturii.

DICĂDESC DESPRE EL:

Paolo Fedeli este un pictor de eleganță absolută, narator al evenimentelor improbabile și inexplicabile, al întrebărilor fără răspuns. Parcursul său între Toscana și matura metropolă anonimă a unui Occident contemporan, unde toate peisajele arhitecturale seamănă în absurditatea globalizării, ne poate surprinde. La fel și schimbarea limbajului său. Totuși, vedem o conexiune subțire între căsuțe, dealuri, ceruri limpezi, lumini nocturne, străzi lucioase de umezeală, atmosfere cenușii de fum: nu există nici ființe vii, ca și cum oamenii, cotidianul, munca, iubirea, ura, competiția, veghea, somnul au evitat imaginarul artistului, care a dorit să excludă din poezia sa orice referință la social sau, mai bine zis, la verism. Probabil poetul francez Paul Verlaine ar fi de acord cu el, făcând distanțe corespunzătoare între cuvinte și culori:
Este necesar apoi să nu-ți alegi cuvintele fără vreun eșec: nimic nu este mai drag decât cântecul cenușiu în care incertitudinea se unește cu precizia. Mergi cât poți de departe de ironia asasină, de spiritul crud și de râsul impur; care fac să plângă ochii azurului!
Ia elocvența și întoarce-i gâtul!
Așadar iată cheia de lectură pentru Paolo Fedeli: autoreferențialitatea și surprinderea le-a înlocuit cu vaghezza incertitudinii. Retorica cotidianului și zumzetul vocilor disonante le-a înlocuit cu tăcerea suspendată a absenței. Reprezentarea a ceea ce se poate recunoaște a fost înlocuită cu sublimarea poeziei vizuale.

Paolo Levi