Matteo Ciffo - Reliqua - Poseidon

- Sculptură contemporană a lui Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Reliqua - Poseidon
- Anul 2026. Editie nr. 1/40 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Materiale: Turnare la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente


Colecția RELIQUA

Reliqua este o colecție de obiecte sculpturale care investigatează relația dintre materie, memorie și esență. Fiecare piesă se prezintă ca un monolit erodat, marcat de timp, care ascunde în interiorul său un fragment de clasicitate: un chip, un detaliu anatomic, o prezență dilatată între ruină și sacralitate. Lucrarea se configurează ca un recipient simbolic și funcțional, capabil să primească ceea ce nu este vizibil: amintiri, emoții, arome.

Colecția își trage originea din conceptul de relicvă: obiecte care traversează timpul, purtătoare de înțeles și memorie. Forma monolitică evocă arhetipul pietrei, element primordial și veșnic, în timp ce eroziunea superficială sugerează trecerea anilor, acțiunea agenților naturali și transformarea continuă a materiei. Fragmentul clasic încadrat devine o mărturie, un reziduu de frumusețe care rezistă și răsare din nou. La frontiera dintre protejat, ascuns și prins

Reliqua este gândită ca obiect hibrid între artă și design:
- recipient pentru esențe lichide sau parfumuri
- difuzor pentru încăperi cu bețișoare
- custode simbolic al amintirilor personale
- element decorativ cu un impact material pronunțat
Fiecare funcțiune este secundară față de valoarea evocatoare a obiectului, care invită la o relație intimă și personală.


Fiecare piesă produsă în 40 de exemplare este totuși unică: variații cromatice, imperfecțiuni și semne fac din fiecare Reliqua o piesă irepetabilă.







MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea ei și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea pornește dintr-un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatra, pigmenți naturali, luturi armene, oxizi și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost zdrobit, abandonat sau uitat. Fragmentele și deșeurile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.

Este vorba despre materiale care poartă deja o istorie în sine. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă iese dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Drumul ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de odimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme și identități noi. Fiecare creație naște din tensiunea dintre distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un statut continuu de schimbare.

Cercetarea se confruntă cu materiale care încarnă o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imutabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrului, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul înconjurător.

Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu urmărește controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.

Această practică explorează materia ca arhivă vivantă.Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, redând materiilor o dimensiune profund contemporană și umană.