Miroslav Spadrna(Pintorcheco) - Esperando nueva vida-waiting for new life XL no reserve

Așteptând o nouă viață
(Acrilic pe pânză 100+80cm) Miroslav Spadrna (Pictor ceh) 2006-2024 din Spania
Miroslav Spadrna este un pictor ceh, născut în 1968 în České Budějovice, Republica Cehă. Înainte de a studia Arte Frumoase, deja picta și vindea multe dintre operele sale. La vârsta de 21 de ani, era cunoscut în Germania, Țările de Jos și alte țări europene. La 25 de ani, vânduse peste 1.000 de opere în întreaga lume. La 40 de ani, a părăsit pictura comercială pentru a se dedica profund artei sale. A părăsit casa și viața anterioară pentru a crea artă pe stradă, mai aproape de sărăcie, singurătate și pasiune. Această schimbare i-a transformat stilul, gândirea și tehnica. La 43 de ani, a început o altă etapă în viața sa artistică. Pentru Špadrna, arta reprezintă un spațiu de libertate absolută, un loc pentru a descoperi esența lucrurilor și cele mai profunde sentimente ale ființei. Este locul unde singura măsură a timpului este traiectoria pensulei. Crearea sau recrearea vieții pe pânză, hârtie sau în sculptură este, pentru el, actul cel mai sublim. Recunoașterile sale includ Premiul pentru Artist European în 2023 la Milano, Italia, iar în 2021 a fost numit Coordonator de Artă și Pictură în Republica Cehă. Expozițiile sale colective includ Expoziția Colectivă din Berja, Andaluzia, Spania, în 2023. Operele sale au primit critici pozitive în Spania și au fost publicate în diverse reviste. În 1997, a avut o rezidență la Garachico, Insulele Canare, Spania. Spadrna este un artist recunoscut și premiat, publicat în multiple medii de comunicare. A fost membru al Galeriei de Artă Vizuală Chicote, Spania, din 2 aprilie 2024. Lucrările sale pot fi găsite pe numeroase site-uri web, ilustrând evoluția sa ca artist. Opera sa este vibrantă și texturată, reflectând conexiunea profundă cu arta ca mijloc de exprimare a profunzimilor experienței umane.
Miroslav Spadrna alias pintorcheco
O călătorie intimă între lumină, natură și esență.
Por Antonio Sánchez. Director și curator al galeriei de artă 1819.
Această colecție este o sinfonie picturală care oscilează între abstract și figurativ, integrând structura vizuală cu o încărcătură emoțională ce permează fiecare lucrare. Într-un spectacol de tehnică impresionistă și expresionistă, artistul explorează relația simbolică dintre ființa umană și natură, unde formele, culoarea și texturile se îmbină într-o coregrafie vizuală de mare intensitate. Pensulele groase și unghiulare, aplicate cu o tehnică mixtă de impasto și trăsături energice, conferă suprafeței o tridimensionalitate aproape tactilă, invitând privitorul să se cufunde în materialitatea fiecărei opere.
Paleta cromatică a colecției este densă și multifacetică, jucând cu o gamă vibrantă de albastru, verde și pământuri, contrastată cu accente de roșu și portocaliu intens. Această alegere de culori nu este aleatorie, ci răspunde unui discurs poetic în care tonurile reci sugerează serenitate și introspecție, în timp ce culorile calde acționează ca contrapuncte vizuale de energie și pasiune. Roșii în special, cu nuanțele lor de carmin și bermellon, ies în evidență în anumite figuri și elemente naturale, sugerând atât vitalitatea vieții, cât și efemeritatea momentelor capturate pe pânză.
Artistul folosește textura ca element expresiv cheie în compoziție. Aplicarea straturilor groase de ulei și acrilic, rupte și suprapuse în direcții diverse, conferă fiecărei opere o densitate vizuală care reflectă complexitatea lumii naturale. Acest tratament textural nu doar că accentuează materialitatea picturii, ci creează și o atmosferă captivantă, aproape imersivă, care plasează privitorul într-un spațiu liminal între ceea ce este tangibil și ceea ce este intangibil. Trasările devin gestuale, cu o energie reținută ce sugerează pulsul organic al vieții însăși, creând un fel de limbaj pictural ce face aluzie atât la efemer, cât și la etern.
Din punct de vedere compozițional, artistul contestă convențiile simetriei și ale ordinii formale, construind scene care evocă haosul controlat al naturii. Elementele sunt dispuse într-un echilibru dinamic, unde aranjamentul aparent aleatoriu al figurilor și peisajelor răspunde unei logici interne de armonie asimetrică. Această abordare creează o tensiune vizuală care menține privirea în mișcare constantă, parcurgând fiecare centimetru al pânzei în căutarea detaliilor ascunse și a sensurilor subiacente.

Compoziția, astfel, devine o experiență interactivă, un spațiu în care ochiul spectatorului navighează liber, descoperind noi straturi și perspective la fiecare observație. Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale acestei serii este modul în care este prezentată figura umană într-o stare de fuziune cu mediul înconjurător. În mai multe dintre opere, corpurile par să iasă din peisaj, ca și cum ar fi extensii naturale ale copacilor, apei sau pământului. Această integrare subliniază ideea unei conexiuni intrinseci între ființa umană și natură, o legătură care depășește simpla coexistență pentru a se transforma într-o uniune simbolică și spirituală. Figura umană nu este reprezentată ca un entitate izolată, ci ca un element inseparabil al ecosistemului vizual care o înconjoară, într-o îmbrățișare perpetuă cu cosmosul.
Spațiul pictural din această colecție este profund atmosferic, construit din straturi de transparență și opacitate care sugerează diferite planuri de adâncime. Suprapunerea de velaturi și pete de culoare creează o iluzie de mișcare, de parcă peisajul însuși ar respira și s-ar transforma în fața ochilor noștri. Această tehnică, care combină sfumato cu utilizarea contrastelor de lumini și umbre, adaugă o dimensiune aproape eterică operelor, învăluind figurile într-o ceață care le transformă în spectre plutitoare într-un univers paralel.

Narațiunea implicită a colecției se structurează în jurul unor teme universale precum timpul, metamorfosis și persistența naturii. Fiecare lucrare acționează ca un fragment dintr-o poveste mai amplă, unde elementele recurente – copaci, apă și figuri umane – funcționează ca simboluri arhetipale care fac referire la eternitate și la ciclul vieții. Copacii, cu rădăcinile lor adânci și ramurile înălțate, reprezintă stabilitatea și conexiunea cu pământul, în timp ce apa, cu fluxul său constant, simbolizează trecerea inevitabilă a timpului și transformarea. Prezența umană, în schimb, se prezintă într-o stare de contemplație sau mișcare, ca și cum ar fi conștientă de efemeritatea sa în fața imensității peisajului care o înconjoară.
Utilizarea luminii este un alt aspect fundamental în construirea acestor atmosfere încărcate de simbolism. Iluminarea, blândă și difuză, emană din diferite puncte ale compoziției, creând contraste subtile care dezvăluie și ascund fragmente din peisaj. Această lumină nu este doar un instrument tehnic, ci un simbol al transcendentalului; devine o metaforă a conștiinței și percepției, iluminând părțile vizibile în timp ce sugerează că mult mai mult este ascuns în penumbră. Lumina, în acest sens, ghidează privitorul într-o călătorie introspectivă, făcându-l participant la operă ca un explorator al misterelor și sensurilor care locuiesc în fiecare colț al pânzei.