Stefanie Schneider - White Trash Beautiful II (29 Palms, CA)

Fotografie originală de către fotografa germană Stefanie Schneider (*1968), artist Inventar #598.

White Trash Beautiful II (29 Palms, CA)
Ediție: 2/10
Proces: imprimare C-Print arhivabilă
VÂRSTA / perioadă: 1999
DIMENSIUNI: 20 x 20 cm
în condiție excelentă

din: Interviu Photonews:

Marc Peschke: Cu câțiva ani în urmă, te-ai mutat complet din Berlin în California de Sud. Ce s-a întâmplat în California de atunci? Cum trăiești? Și la ce lucrezi chiar acum?
Stefanie Schneider: În decembrie 2019, totul în viața mea din Berlin s-a schimbat neașteptat. Chiria studioului meu de artist și laboratorul s-a dublat, iar dinamica cu proprietarul a devenit insuportabilă. Era clar că era timpul să plecăm, și așa am făcut — rapid, hotărât. În aprilie 2020, m-am întors în Berlin pentru a supraveghea mutarea, asigurându-mă că totul a fost împachetat cu grijă în două containere de transport de patruzeci de picioare. Pe măsură ce pandemia s-a înrăutățit, urgența legată de mutare a crescut. A fost stresant, dar și ciudat de potrivit — un moment în timp care a reflectat o schimbare mai mare, personală.
Părăsirea Berlinului nu a fost doar despre a scăpa de provocările logistice. A fost despre retragere dintr-o lume care devenise prea învăluită în zgomot, obligații și așteptări. Această mutare a fost profund reflexivă, și a fost aproape ca un act de revendicare. Mutarea în California de Sud a fost mai mult decât o schimbare de peisaj; a fost o întoarcere către spațiu — spațiu pentru a gândi, spațiu pentru a crea, spațiu pentru a pur și simplu a exista departe de ritmul nemilos al vieții moderne.
În această izolare, am descoperit o rezonanță liniștită cu munca și filozofiile lui Joseph Beuys. El vorbea adesea despre importanța retragerii în natură, despre distanțarea față de presiunile societății și despre vitalitatea solitudinii ca mijloc de regenerare și transformare. La fel ca Beuys, m-am retras din lumea exterioară — nu pentru a evada, ci pentru a mă conecta cu ceva mai profund. Izolarea nu era despre singurătate, ci despre recalibrare la un ritm de viață mai autentic. A fost un spațiu în care am putut asculta, reflecta și evolua fără distragere.
Pentru ultimii cinci ani, am trăit în acest mod — complet departe de familie, foști prieteni și de structurile sociale mai largi care odată îmi defineau viața. Nu a fost ușor, dar mi-a permis o conexiune mai profundă cu pământul, cu animalele de care am grijă și cu arta mea. Pământul de aici, cu crudețea lui, spațiul și liniștea sa, a devenit o formă de pânză pentru călătoria mea personală și creativă. Peisajul vast deșertic reflectă temele pe care le explorez în munca mea: izolare, decădere, transformare și trecerea timpului. În această singurătate, am descoperit că creativitatea mea poate înflori, nefiind distrasă de zgomotul lumii.
Așa cum Beuys vedea conexiunea dintre sine, natură și artă ca fiind esențială pentru munca creativă, și eu am ajuns să înțeleg că adevărata artă se naște dintr-un sentiment profund de autosuficiență și conexiune cu lumea naturală. În acest spațiu retras, am experimentat o formă de alchimie—transformând izolarea în inspirație, abandonul în claritate. Orele lungi petrecute cu animale, îngrijirea meticuloasă a acestora și reflecția în singurătate mi-au modelat practica în moduri pe care nu le-aș fi anticipat.
În această exilare tăcută și autoimpusă, am descoperit ceva transformator — o înțelegere mai profundă a ritmurilor muncii și vieții mele. Trăiesc pe deplin cufundat în această nouă existență, și din această singurătate continui să creez, fără compromisuri, fără constrângerile așteptărilor societății. Retreat-ul mi-a oferit spațiul de a explora noi dimensiuni ale artei și ale sinelui meu, și este o călătorie pe care o continui. Cinci ani și numărătoarea continuă.