Castagna Maurizio 1961 - XL - L'ISOLA CHE VIVE NEL BENE

Castagna Maurizio – Tehnică mixtă pe pânză – 2025
Există artiști care nu pictează realitatea, ci tensiunea care o traversează. Maurizio Castagna — pictor italian, format la Accademia Albertina din Torino și deținător al unei experiențe solide în figurativ înainte de a face tranziția către abstract — este unul dintre acești interpreți rari ai gestului ca limbaj primordial.
În această operă, prezentată de vânzător ca fiind realizată de Castagna Maurizio, iese în evidență cu putere acea gramatică materială care îl face recognoscibil în orice sezon al creației sale: o suprafață nu pur și simplu pictată, ci sculptată în straturi succesive de pigmenți, emailuri, acrilice, tempera pe ou și rășini elaborate de el însuși. Tabloul devine astfel un câmp de luptă și de revelație, unde ceea ce a fost ascuns dedesubt reapare în filamente, cioburi, vibrații.
La compoziție, densă și plină de viață, se agită de semne nervoase, cercuri concentrice, explozii cromatice care par să materializeze o energie interioară incontrolabilă. Este lecția maeștrilor expresionismului abstract — Pollock, Krasner, De Kooning, Rothko, Sam Francis — filtrată prin sensibilitatea mediteraneană și parcursul personal al artistului, care a cunoscut disciplina sacrală (portrete episcopale, comenzi ale Curiei din Asti, Catania și Caltanissetta) înainte de a ajunge definitiv la libertatea inconștientului.
După cum ar spune Sgarbi, aici culoarea nu este o alegere: este o urgență.
Tonurile reci — gri, albastru, verde stratificat — construiesc o bază aparent calmă, rapid distrusă de invazia negrului și galbenului, care taie spațiul precum fulgerele bruște. Este o operă de opoziții, de contraste, de dialectică internă: ordine și haos, liniște și tensiune, lumină și umbră.
În spatele acestei „furtuni vizuale” nu se află improvizație orbă. Gestica este impulsivă, da, dar nu aleatorie. Este acel „procedeu automat” drag surrealistilor, unde cazul este doar un mijloc pentru o intenționalitate mai profundă. Așa cum a scris Okwui Enwezor despre Castagna:
La pictura lui Castagna nu reprezintă, nu descrie, nu interpretează: descarcă o tensiune care s-a acumulat în interior...
Și această pânză este demonstrația perfectă a acestui lucru.
Fiecare semn este o eliberare, fiecare pată un fior, fiecare gest o deschidere către emoția care se naște în timp ce artistul o creează.
Opera nu este o scenă, ci un loc: o insulă interioară, un altundeva care trăiește în fiecare dintre noi atunci când facem binele, când îndreptăm privirea către cei din urmă — oameni sau animale — recunoscând în ei o parte vulnerabilă a propriei noastre ființe. Pictura, astfel interpretată, nu reprezintă un peisaj, ci o geografie morală.
Instalația este energică, vibrantă, complexă. Textura este groasă, aproape sculpturală, un semn distinctiv al tehnicii artistului, și conferă pânzei o fizicitate care depășește vizualul, devenind experiență tactilă, corp, materie vie.
Privind-o, am senzația că pictura nu este statică: pulsează, respiră, se extinde, aproape că vrea să depășească marginile pânzei pentru a-și face loc în lumea reală.
În acest lucru de muncă coexistă.
– libertatea automatismului suprarealist,
– la forța primordială a picturii de acțiune.
adâncimea lirică a culorii europene
– este despre înțelepciunea tehnică a unui pictor care a traversat figurativul, sacralitatea și restaurarea înainte de a ajunge la abstract.
Este o pânză pe care nu o privești: o traversezi.
Dacă intri, te pierzi, și reapari diferit.