O cap de bronz - Queen Idia - Benin - Nigeria

Un cap de bronz al Reginei Idia, Nigeria.

Capul de bronz al reginei Idia, o capodoperă a artei curții din Benin din secolul al XVI-lea, exemplifică tehnicile sofisticate de prelucrare a metalelor și limbajul vizual complex al poporului Edo, servind în același timp ca un puternic simbol politic și spiritual. Creat folosind metoda turnării cu ceară pierdută de către breasla regală Igun Eronmwon, capul o înfățișează pe regina Idia - mama lui Oba Esigie - împodobită cu o coroană înaltă din mărgele de coral (ukpe-okhue), ochi încrustați cu fier și scarificări faciale distinctive, toate acestea semnificând statutul ei elevat și autoritatea sacră. Sculptura a funcționat ca un cap de altar comemorativ, plasat pe altarele ancestrale din palat pentru a o onora ca prima Iyoba (Regina Mamă), un titlu instituționalizat de Esigie ca recunoaștere a rolului instrumental al lui Idia în asigurarea domniei sale și conducerea campaniilor militare. Ca simbol al influenței matrilineare, al mijlocirii spirituale și al legitimității dinastice, capul nu numai că venerează moștenirea lui Idia, dar întărește și natura divină a regalității în cosmologia din Benin. Conform Muzeelor Naționale din Liverpool, „Numai altarele regale dedicate foștilor Oba și Iyoba au voie să aibă capete comemorative turnate în bronz sau alamă”, subliniind exclusivitatea și semnificația rituală a capului în cadrul venerației ancestrale regale (Muzeele Naționale din Liverpool, fără dată).

Bodenstein și von Luschan - două puncte de vedere antagonice

Felicity Bodenstein

În cadrul lecturei, Dr. Bodenstein urmărește drumul măștilor Idia din Benin, prin piața de artă, până în muzeele occidentale. Scopul este să înțeleagă modul în care, pe parcursul secolului al XX-lea, interpretările actuale ale figurii istorice Idia în Europa și Nigeria s-au dezvoltat. În ce măsură sunt aceste interpretări congruente și unde diferă? IDW Online. Ea subliniază în plus că portretele miniaturale din fildeș și metal ale Idiei, realizate în secolul al XVI-lea, au fost răspândite pe scară largă la nivel global — în timp ce semnificația lor originală în contextul curții din Benin a fost, pentru decenii, pierdută.

Lucrarea sa evidențiază, de asemenea, proiectul digital „Digital Benin”, care își propune să cartografieze artefacte din peste 20 de țări și să faciliteze cunoașterea co-construită cu cercetători nigerieni și europeni.

În cadrul unei prelegeri intitulate „Unde este Idia? Un studiu despre dispersare și expunere”, susținută la Technische Universität Berlin pe 5 decembrie 2018, Felicity Bodenstein analizează traiectoriile măștilor Idia, de la Benin, prin piața de artă, până în colecțiile muzeelor occidentale. Ea încadrează această mișcare nu doar ca o circulație a obiectelor, ci ca o negociere complexă a sensului: pe parcursul secolului al XX-lea, interpretările figurii istorice Idia au diverguit între Europa și Nigeria, ridicând întrebări despre congruența și disparitatea acestor înțelegeri. Analiza sa subliniază măsura în care semnificația originală a portretelor miniature din fildeș și metal ale Idiei, realizate în secolul al XVI-lea pentru curtea Beninului, a fost în mare măsură știrbită în decursul dispersării globale. În acest context, Bodenstein atrage atenția asupra inițiativei „Digital Benin”, un proiect colaborativ conceput pentru a cartografia artefacte aflate în peste douăzeci de țări și pentru a facilita cunoașterea co‑construită între cercetători nigerieni și europeni, creând astfel noi cadre pentru înțelegerea atât a obiectelor, cât și a narațiunilor lor istorice.

Felix von Luschan

În monografia sa din 1919, Die Altertümer von Benin (Berlin), afirmă că bronzurile din Benin sunt de cea mai înaltă calitate tehnică, demonstrând o abilitate excepțională în turnare și o sofisticare artistică remarcabilă. El subliniază precizia metodelor de turnare prin ceară pierdută și tratamentul nuanțat al detaliilor faciale și ale regaliilor, plasând aceste obiecte printre cele mai reușite exemple de metalurgie africană din perioada lor. Evaluările lui Luschan au influențat în mod istoric practicile europene de colecționare și abordările științifice timpurii asupra artei din Benin, modelând percepțiile despre realizările tehnice și estetice, care rămân fundamentale în studiul acestor opere.

Foto Felix von Luschan (ultima secvență de fotografii), regina din Benin, Die Altertümer von Benin, Muzeele de Stat din Berlin, la sfârșitul secvenței de fotografii împreună cu exemplarele pe care le-am colectat acum câțiva ani și exemplarul din Berlin, probabil cel mai bun dintre toate.

În prima jumătate a secolului al XX-lea, cercetarea monumentală a lui Felix von Luschan, Die Altertümer von Benin, a oferit publicului european una dintre primele întâlniri sistematice cu cultura materială a curții din Benin. În cadrul acestei lucrări enciclopedice, măștile și medalioanele din fildeș — acum larg asociate cu figura istorică a Idiei, Iyoba din Benin — sunt catalogate în principal în funcție de formă, material și proveniență, mai degrabă decât ca portrete ale unei regine-mame. Lentila lui Luschan este de tipologie și descriptivă, orientată spre documentarea muzeală, iar atenția sa asupra acestor obiecte evidențiază circulația lor în colecțiile europene, mai degrabă decât semnificația lor curtească încorporată.

Privind din perspectiva reprezentării Idiei, abordarea lui Luschan iluminează și obscurează în același timp. Iluminează prin păstrarea unor înregistrări detaliate ale caracteristicilor fizice ale obiectelor și ale istoricului lor de achiziție timpurie, permițând cercetătorilor ulteriori să urmărească dispersia lor pe continente. Obscurează însă subtilitatea rolului simbolic și politic al Idiei — puterea, autoritatea ritualică și rezonanța culturală pe care le întruchipa în curtea secolului al XVI-lea — care lipsește în mare măsură din analiza sa. În acest sens, lucrarea lui Luschan exemplifică o etapă în care documentarea europeană a artei din Benin era riguroasă, dar cultural detașată, un moment anterior interpretărilor mai nuanțate care ar fi apărut în cercetarea de la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.

Astfel, urmărind parcursul în viața de apoi a imaginii Idiei, se poate interpreta Luschan ca oferind un arhiv fundamental al formei și distribuției, evidențiind în același timp decalajele dintre primele relatări tipologice europene și semnificațiile istorice, rituale și de gen vii, pe care cercetători precum Bodenstein încearcă să le recupereze și să le cartografieze prin inițiative precum Digital Benin.