Republica Romană (Imperatorial). Marcus Iunius Brutus. Denarius

Conducător: Brutus
DATA: Mutarea monedei, 43-42 î.Hr.
Denominație: Denarius
MATERIAL: Argint, AR
DIMENSIUNI & GREUTATE: 19 mm, 3,2 gr
FAȚĂ: LEIBERTAS, capul lui Libertas spre dreapta
REVERSE: CAEPIO BRVTVS PRO COS, Lyre între o tolba și o ramură de laurel
REFERINȚE: Crawford 501/1

Include Certificat de Autenticitate

Marcus Junius Brutus (c. 85–42 î.Hr.) a fost un senator și politician roman, a cărui viață rămâne unul dintre cele mai polarizante și dramatice capitole din istoria Republicii Romane târzii. Descendent din Lucius Junius Brutus, fondatorul semi-legendar al Republicii care a expulzat ultimul rege, Marcus Brutus a moștenit o angajare profundă față de libertas — conceptul tradițional de libertate și guvernare senatorială. În ciuda acestui republicanism ferm, el a fost iertat și foarte apreciat de Iulius Caesar după Războiul Civil, primind onoruri înalte precum guvernarea Galii Cisalpine și pretoratul urban. Integritatea sa personală, împreună cu relația strânsă cu Caesar — a cărui amantă era mama lui Brutus, Servilia — au făcut ca trădarea sa finală față de protectorul său să fie cu atât mai șocantă.

Momentul pivotal din viața lui Brutus a fost decizia sa de a se alătura și, în cele din urmă, de a conduce conspirația pentru asasinarea lui Julius Caesar. Motivul principal a fost teama că auto-declararea lui Caesar ca „Dictator pe viață” în Idenele lunii Martie, 44 î.Hr., semnala sfârșitul definitiv al Republicii și revenirea la monarhie, astfel încât Brutus și-a pus datoria filozofică mai presus de loialitățile personale. Conspiratorii, numindu-se Liberatores, l-au ucis pe Caesar într-o ședință a Senatului, un moment imortalizat pentru totdeauna prin celebra, probabil fictivă, expresie „Et tu, Brute?”. Urmările imediate, însă, nu au adus restaurarea așteptată a Republicii. În schimb, un val de indignare publică, alimentat de retorica lui Mark Antony, a forțat pe Brutus și pe co-conspiratorul său, Gaius Cassius Longinus, să părăsească Roma.

Brutus și Cassius și-au consolidat forțele și trezoreria în provinciile din est, pregătindu-se pentru o confruntare cu al Doilea Triumvirat, format din Mark Antony, Octavian (fiul adoptiv și moștenitorul lui Caesar) și Lepidus. Acest conflict s-a încheiat cu cele două bătălii decisive de la Philippi, în Macedonia, în 42 î.Hr. După ce armata sa a fost înfrântă complet în cea de-a doua luptă, Brutus, refuzând să fie capturat, a ales să-și ia viața. Moartea sa a marcat ultima, zadarnică apărare pentru Republica Romană și a deschis ultima etapă a războaielor civile care, în cele din urmă, au dus la ascensiunea lui Octavian (Augustus) ca primul împărat al Romei. Moștenirea lui Brutus rămâne complexă, fiind considerat de unii ca cel mai nobil roman, care a luptat pentru libertate, iar de alții ca un trădător și criminal.