Emilio Isgrò (1937) - Sans titre

Cei mai experți colecționari și admiratori vor observa o particularitate incredibil de rară în această operă a maestrului Emilio Isgrò, și anume această nuanță a ștergerii, aceste cuvinte lăsate parțial vizibile doar pentru cei atenți și curioși.

Acesta este un element distinctiv pentru această serigrafie realizată în doar 40 de exemplare, care o face unică în ciclul pictural al maestrului, care de obicei fie șterge cu desăvârșire cuvântul, fie îl lasă vizibil; în schimb, aici avem adăugarea „nuanței estompării ștergerii”.

Emilio Isgrò, prin ștergerea cuvintelor, a fost un mare precursor al avertizării cu privire la devalorizarea și decăderea cuvântului, a limbajului, a valorii pe care cuvintele o dețin, un fenomen pe care în zilele noastre îl trăim mai mult ca oricând.
Maestrul a început să denunțe în 1964 ceea ce azi este cotidian, plauibil; observăm această lipsă de valoare a cuvântului, înțeles ca un obiect purtător de idei, care poate lua forme diverse, de la dezbaterile televizate, la buletinele de știri tipărite, în răspândirea făcută de mass-media și în societatea tot mai redusă a cititorilor pe care o creăm pe măsură ce mergem înainte.
Mai puține cuvinte, mai puțină cultură în circulație; dar, dincolo de discuțiile critice despre artă, ce înseamnă asta în societate?
Capacitatea de a raționa, și aș adăuga capacitatea de a raționa cu un gând critic și propriu, este dictată de cantitatea și calitatea vocabularului pe care îl deține un individ; nu putem gândi dincolo de cuvintele pe care le cunoaștem, la fel cum nu se poate construi o casă fără toate materialele necesare; cu cât lipsește materialul, cu atât casa va fi mai incompletă, instabilă, mai puțin fezabilă.
Limitând cuvintele, se limitează și conceptele pe care le poate crea cineva și capacitatea de a le exprima sau de a se exprima.
Înțelegând axioma că mai puține cuvinte înseamnă mai puține gânduri, lucrarea lui Isgrò dobândește o valoare foarte înaltă la nivel cultural și artistic.
Ascunderea cuvintelor în spatele cenzurării este o metodă a maestrului de a stârni curiozitatea celui care privește opera, o modalitate de a ne îndemna să mergem să explorăm dincolo de cuvânt, să ne imaginăm ce ar fi putut exista în raport cu ceea ce este lăsat să fie citit «liber».
Un proces conceptual, de descoperire, de investigație, de reflecție asupra cuvintelor și a modului lor de dispunere, de parcă Isgrò ar adopta rolul pedagogic de profesor, precum și pe cel de intelectual.
Dar Isgrò nu este doar un profesor, ci și un creator de noi reguli sintactice și forme, un dezvoltator de povești noi, dar și un satirist atent; maestrul este ceea ce un intelectual ar trebui să fie: un trezitor al conștiințelor.
Emilio Isgrò își asumă în istoria artei rolul de paznic al cuvântului și, prin extensie, al culturii, un rol fundamental de care avem din ce în ce mai mare nevoie.

Dimensiunile operei sunt de 80 × 60 cm.


Originea operei provine de la galeria Grafica Manzoni, care emite certificatul de autenticitate.