AA.VV. - Elogi Funebri - 1819-1846

MEMORIA ȘI REPREZENTAREA FUNERARĂ ÎN ITALIA ÎNTRE ÎMPERIUL NAPOLEONIC ȘI RESTAURAREA
Această copleșitoare miscellanță de elogii funebre constituie un document extraordinar al culturii comemorative italiene între începutul secolului al XIX-lea și Restaurare, unde moartea devine o ocazie de construcție publică a memoriei, celebrare civilă și afirmare socială. Textele reunite – provenind în principal din contexte napoletane și bolognese – reflectă o retorică cultă și codificată, în care oratoria, poezia și proza se îmbină pentru a contura profilul moral și politic al defuncților. Deschiderea cu discursul dedicat lui Ennio Quirino Visconti plasează imediat volumul într-un orizont înalt, legat de erudiția anticuară și de cultura academică. Întregul ansamblu se configurează ca o adevărată „mașină a memoriei”, în care fiecare compunere contribuie la construirea unui panteon civic format din figuri ilustre, profesioniști, aristocrați și oameni de cultură.
MARKET VALUE
Mixtecele octogenare de natură funebră prezintă o piață de nișă, dar stabilă: exemplare bine legate și bogate în texte, precum în cazul de față, se situează în mod obișnuit între 400 și 500 de euro.

PHYSICAL DESCRIPTION AND CONDITION
Legătorie din marocchino negru cu inserturi și decorațiuni aurii, titlul pe o margine din piele roșie la dos.
Hârtile prezintă câteva bruniri și floriture.
La cărțile vechi, cu o istorie multinațională, pot fi prezente unele imperfecțiuni, nu întotdeauna menționate în descriere.
Pp. (2); 48; 14; 2nn; 80; 2nn; 44; 70; 2nn; 152; 38; 2nn; 86; 2nn; 56; 4nn; 32; 16; 2nn; 40; 2nn; 44; (2).

FULL TITLE AND AUTHOR
Miscellanea de elogii funebre.
Bologna, Napoli, 1819–1846.
AA.VV.

CONTEXT AND SIGNIFICANCE
În contextul Italiei post-napoleonice, elogiu funebru își asumă o funcție centrală în construcția memoriei publice și a identității civile. Nu este vorba doar despre texte comemorative, ci despre adevărate dispozitive retorice care celebrează virtuți, cariere și modele morale, contribuind la definirea unei elite culturale și politice. Prezența unor figuri precum Ennio Quirino Visconti, mare anticuar și protagonist al culturii europene între Roma și Paris, conferă colectiei un orizont internațional. Paralel, textele napoletane atestă vitalitatea culturii literare și academice a Regatului celor Două Sicilii. Miscellanea, în ansamblul său, reflectă o practică răspândită: adunarea și legarea de broșuri efemere pentru a le conserva, transformându-le dintr-o tipărire ocazională într-un obiect librar stabil și semnificativ.

BIOGRAPHY OF THE AUTHORS
Dionigi Strocchi (1760–1836) a fost poet, traducător și bibliotecar italian, cunoscut pentru traducerile sale ale clasiceștilor și pentru activitatea sa academică; a participat activ la viața culturală între epoca napoleoniană și Restaurare.
Ennio Quirino Visconti (1751–1818), sărbătorit în volum, a fost unul dintre cei mai importanți arheologi și antiquari europeni, activ între Roma și Paris, unde a contribuit la nașterea istoriei moderne a artei antice.
Ceilalți autori prezenți în colecție aparțin contextelor academice și literare italiene ale secolului al XIX-lea, adesea legați de instituții locale și de practici comemorative oficiale.

PRINTING HISTORY AND CIRCULATION
Textele reunite au fost inițial tipărite ca broșuri separate, adesea cu prilejul funeraliilor solemne sau al comemorărilor publice, în tiraje limitate și destinație locală.
Răspunsul lor ulterior în miscellanea reprezintă o practică comună între colecționari și savanți, care vizau păstrarea materialelor altfel destinate dispersiei.
Astfel de colecții sunt adesea unice în compoziția lor, reflectând gusturile și interesele posesorului originar.

BIBLIOGRAPHY AND REFERENCES
ICCU/OPAC SBN: înregistrări multiple pentru broșuri individuale
WorldCat: înregistrări dispersate pentru opere individuale (Visconti, Strocchi, etc.)
Melzi, Dizionario di opere anonime e pseudonime, ad vocem (pentru colecții miscellanee și broșuri)
Infelise, I libri proibiti, pp. 210-215 (pentru circulația broșurilor între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea)
Chartier, L’ordine dei libri, pp. 95-110 (despre transformarea tipăririi efemere în obiect librar)