Matteo Ciffo - Reliqua - Poseidon

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Reliqua - Poseidon
- Anul 2026. Ediția nr. 1/40 - Semnată și autenticată de către artist, cu certificat de autenticitare
- Materiale: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colțția RELIQUA

Reliqua este o colecție de obiecte sculpturale care investighează relația dintre materie, memorie și esență. Fiecare piesă se prezintă ca un monolit erodat, marcat de trecerea timpului, ce păstrează în interiorul său un fragment de clasicitate: un chip, un detaliu anatomic, o prezență suspendată între ruină și sacralitate.
Lucrarea se configurează ca un recipient simbolic și funcțional, capabil să înglobeze ceea ce nu este vizibil: amintiri, emoții, parfumuri.

Colecția pornește de la conceptul de relicvă: obiecte care traversează timpul, purtătoare de semnificație și memorie. Forma monolitică amintește arhetipul pietrei, element primordial și etern, în timp ce eroziunea superficială sugerează trecerea anilor, acțiunea agenților naturali și transformarea continuă a materiei.
Fragmentul clasic încadrat devine o mărturie, un reziduu de frumusețe care rezistă și răzbate din nou. La granița dintre protejat, ascuns și încuibat.

Reliqua este gândită ca obiect hibride între artă și design:
- recipient pentru esențe lichide sau parfumuri
- difuzor pentru aer condiționat cu bețișoare
- ocrotitor simbolic al amintirilor personale
- element decorativ cu un impact mattersc puternic
Fiecare funcție este secundară față de valoarea evocatoare a obiectului, care invită la o relație intimă și personală.

Fiecare piesă produsă în 40 de exemplare este, oricum, unică: variațiile cromatice, imperfecțiunile și semnele fac ca fiecare Reliqua să fie irepetabil.





MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materia, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Lucrările mele izvorăsc dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe, precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxizi și metale. Nu le văd ca simple instrumente expresive, ci ca prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a restitui viață a ceea ce a fost zdrobit, abandonat sau uitat. Fragmentele și resturile, adesea provenite din lucrările altor sculptori, devin materie primă pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o istorie în ele. Le descompun și le reasamblez, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei condiții noi. Fiecare operă izbucnește dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.

Călătoria ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recombin pentru a genera noi forme și identități. Fiecare creație apare din tensiunea dintre distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stadiu continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și Indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare neschimbabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face materia parte activă a lucrului, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifeste ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei sale evoluții.

Autodidact, mi-am construit drumul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultante reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, oferind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.