Matteo Ciffo - Frammenti - Venere

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Frammenti-Venere
- Anno 2026. Editie nr. 1/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Materiale : Fuziune la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente


Colecția FRAMMENTI

Confruntarea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acele forme, istoric asociate cu ideea de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și recompusă, revelând propria natură instabilă. Volumul se înserează, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare etern dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbolul imortalității, ci prezența traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.



MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea pornește dintr-un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatra, pigmenți naturali, pământuri armene, oxizi și metale. Nu le consider doar instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât scultural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reîmprospăta viața a ceea ce a fost fragmentat, părăsit sau uitat. Fragmentele și resturile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru operele mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în ele o istorie. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor precedente, ci unei noi condiții. Fiecare operă emerse dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Călătoria capătă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alquimică. Folosesc materiale care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stadiu continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imutabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să fie parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriului său evoluții.

Autodidact, mi-am construit drumul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, restituind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.