Matteo Ciffo - Reliqua - Apollo

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Reliqua - Apollo
- Anul 2026. Ediția nr. 1/40 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Generalitat în frezare la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente


Collezione RELIQUA

Reliqua este o colecție de obiecte sculpturale care investigă relația dintre materie, memorie și esență. Fiecare piesă se prezintă ca un monolit erodat, marcat de timp, care păstrează în interiorul său un fragment de clasicitate: un față, un detaliu anatomic, o prezență suspendată între ruină și sacralitate.
Arta se configurează ca un recipient simbolic și funcțional, capabil să accepte ceea ce nu este vizibil: amintiri, emoții, parfumuri.

Colecția își trage originea din conceptul de relicvă: obiecte care străbat timpul, purtătoare de înțeles și memorie. Forma monolitică amintește arhetipul pietrei, element primordial și etern, în timp ce eroziunea suprafeței sugerează trecerea anilor, acțiunea agenților naturali și transformarea continuă a materiei.
Fragmentul clasic încastratat devine o mărturie, un reziduu de frumusețe care rezistă și iese la suprafață. La granița dintre protejat, ascuns și prins

Reliqua este gândită ca obiect hibrid între artă și design:
- recipient pentru esențe lichide sau parfumuri
- difuzor pentru spații cu bețișoare
- custode simbolic al amintirilor personale
- element decorativ cu impact textural puternic
Fiecare funcțiune este secundară față de valoarea evocatoare a obiectului, care invită la o relație intimă și personală.

Fiecare piesă produsă în 40 de exemplare este totuși unică: variațiile cromatice, imperfecțiunile și semnele fac din fiecare Reliqua una unicitate.


MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Lucrul meu pornește dintr-un contact direct cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxizi și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult rituu decât sculptură: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reda viață acelora care au fost zdrobiți, abandonați sau uitați. Fragmentele și deșeurile, adesea provenite din lucrările altor sculptori, devin materie primă pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în sine. Le descompun și le recompact, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă emergă dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să fie ceea ce era și devine ceva altceva.

Călătoria își asumă forma unei transformări ce depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materiale care deja au avut o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identitate. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stadiu continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină o parte activă a muncii, angajată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul înconjurător.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale evoluției sale.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele conviețuiesc și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, redând materiei o dimensiune profund modernă și umană.