Matteo Ciffo - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlu Fragmente-Nefertiti
- Anul 2026. Ediția nr. 1/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Materiale: Turnare la rece din praf de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția FRAGMENTE

Compararea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acel tip de forme, asociat istoric ideii de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, este preluat ca punct de plecare și supus unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și recompusă, dezvăluind natura sa instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o structură nouă în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic își dezvăluie vulnerabilitatea. Forma clasică supravieține, dar este transformată: nu mai este simbol al imortalității, ci prezență străbătută de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.



MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea ei și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea ia naștere dintr-un raport direct cu materiale nobile și complexe precum praful de marmură și piatra, pigmenți naturali, pământuri armeni, oxizi și metale. Nu îi considersc doar unelte expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilități de renaștere.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost măcinat, părăsit sau uitat. Fragmente și resturi, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în ele o istorie. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce a fost și devine altceva.

Calea ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care deja au avut o existență, le descompun și le recompun pentru a genera noi forme și identități. Fiecare creație pornește dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un statut continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imutabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face din materie o parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoriță, conservând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sclupturile ies la iveală ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, restituind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.