sylvain barberot - Skull #2

Rășinare/Model al unui craniu uman realizat din rășină epoxidică și acoperit cu foiță de aur de 24 de carate.
Aici, în aceste opere, timpul este înghețat prin utilizarea craniului ca suport atemporal, imutabil și fix.
Temporitățile se confruntă iar întunecimea ideii despre moarte pe care o avem se pliază sub strălucirea foiței de aur, reflectând prin luciul ei lumina.
O operă de artă este, prin însăși esența, o vanitate. Ea reflectă dorința artistului de a se obiectiva pentru a supraviețui timpului și răspunde vanității ideii artistului demiurg.
Memoria nu este fixă; rămâne în așteptare, fără să se ancoreze într-un infinit.
Pierderea ei este singura sa cale.

Artist internațional al cărui lucru se bazează pe dihotomia dintre memorie și uitare.
Memoria este, după părerea mea, elementul indispensabil care leagă corpul nostru de lume.
Totuși, în timp ce cultura noastră se străduiește să graveze istoria cu dalta, mă străduiesc să inhib, să deconstruiesc, chiar să-mi șterg propria memorie.
O vastă întreprindere: exercițiul uitării…
Corpul este doar suportul acestei memorii de care depinde, ba chiar este necesar.
Ea îl construiește, îl modelează și îl transformă.
Și dacă anamneza se poate traduce din greacă ca revenirea amintirii, eu, în ceea ce mă privește, o urmăresc pentru a mă detașa mai bine de ea.