Matteo Ciffo - Frammenti - Venere

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Frammenti-Venere
- Anul 2026. Ediția nr. 2/8 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Materiale: Topire la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente


Colecția FRAMMENTI

Contrapunerea cu fotografia sculpturală clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acele forme, istorically asociate cu ideea de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt luate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca o unitate statică, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reasamblată, dezvăluind propria natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce apare ca etern îl dezvăluie pe cel vulnerabil. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbolul imortalității, ci prezența traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.




MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea ia naștere dintr-o legătură directă cu materiale nobile și complexe, precum pulberile de marmură și piatra, pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le consider doar unelte expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un procedeu pe care îl privesc mai mult ca pe un ritual decât ca pe o sculptură în sine: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viața acelora ce au fost zdrobiți, abandonați sau uitați. Fracțiuni și resturi, adesea proveniți din munca altor sculptori, devin materia originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în sine. Le descompun și le reclădesc, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Căile urmează forma unei transformări ce depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un statut continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o CONTRA–dicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imutabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să fie parte activă a lucrării, implicată într-un dialog continuu cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.

Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.