Matteo Ciffo - Reliqua - Apollo

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Reliqua - Apollo
- Anul 2026. Editie nr. 1/40 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Materiale: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția RELIQUA

Reliqua este o colecție de obiecte sculpturale care investigatează raportul dintre materie, memorie și esență. Fiecare piesă se prezintă ca un monolit erodat, marcat de trecerea timpului, care poate ascunde în interior un fragment de clasicism: un chip, un detaliu aratomic, o prezență suspendată între ruină și sacralitate.
Opera se configurează ca un recipient simbolic și funcțional, capabil să înglobeze ceea ce nu este vizibil: amintiri, emoții, arome.

Colecția își extrage originea din conceptul de relicvă: obiecte care traversează timpul, purtătoare de semnificație și memorie. Forma monolitică evocă arhetipul pietrei, element primordial și etern, în timp ce eroziunea superficială sugerează trecerea anilor, acțiunea agenților naturali și transformarea continuă a materiei.
Fragmentul clasic încadrat devine o mărturie, un reziduu de frumusețe care rezistă și reapare. La granița dintre protejat, ascuns și încurajat

Reliqua este gândită ca obiect hibrid între artă și design:
- recipient de esențe lichide sau parfumuri
- difuzor pentru ambient cu bețișoare
- păzitor simbolic al amintirilor personale
- element decorativ cu un impact puternic material
Fiecare funcție este secundară față de valoarea evocatoare a obiectului, care invită la o relație intimă și personală.


Fiecare piesă produsă în 40 de exemplare este totuși unică: variațiile cromatice, imperfecțiunile și urmele fac din fiecare Reliqua o lucrare irepetabilă.











MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materia, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrările mele se nasc dintr-un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armean, oxidii și metale. Nu le consider simple instrumente de expresie, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl privesc mai mult ca pe un ritual decât ca pe o sculptură: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost măcinat, părăsit sau uitat. Fracturi și resturi, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie primă pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o istorie. Le descompun și le recombin, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă izvorăște dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Cărarea ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape ocult-alkahică. Folosesc materiale care deja au avut o existență, le descompun și le recompon pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație ia naștere dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stadiu continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o eventuală contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea cedează loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Auto-didact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele conviețuiesc și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, restabilind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.