Masaniello Luschi (1942-1995) - Darsena vecchia

, pictură pe pânză 35x50 însoțită de ramă Salvestrini aurie lucrată manual, cu pianetto mistoseta, Masaniello Luschi, considerat de specialiști drept cel mai mare reprezentant al picturii labronice tradiționale din al doilea sfert al secolului XX toscan.
O tradiție care își are originea în ceea ce a fost unul dintre cele mai inovatoare mișcări artistice, „macchiaioli”
Acest curent, născut în a doua jumătate a secolului XIX, a avut ca maestru fondator pe pictorul Giovanni Fattori, care a reușit să strângă în jurul său un grup numeros de tineri talente ale picturii și să pornească pe drumul dificil care avea să devină mai târziu norocul „pătatului”.
Acest grup istoric a semănat o credință și, urmând îndrumările maestrului, a născut în deceniile ce au urmat noi și valoroși apostoli ai picturii convenționale livornese.
Urmând acele îndrumări, Masaniello Luschi a început să picteze ca autodidact, fascinat de arta acelorași maeștri ilustri, studiindu-le și deprinzându-le secretele.
În câțiva ani a devenit, cu o amprentă absolut personală, și el un dascăl pentru generațiile tinere și, în perioada anilor ’70 și ’90, a permis să continue o tradiție care rămâne azi un pilon indisolubil al culturii italiene.
Avea pictura în sânge și, dotat cu fundații grafice importante, a reușit să surprindă pe pânză cu o simplitate extremă fiecare viziune reală care i se prezenta ochilor.
Scenele bucolice ale Toscanei sale, campaniile primăvara, toamnele și iernile acoperite de zăpadă, unghiuri caracteristice ale orașului său precum vechea Veneție, cetatea veche, becolini dispăruți, zonele pontului.
Portrete și naturi statici, studii de animale, furtuni marine, o multivalență de subiecte, fiecare abordat mereu cu o pasiune și forță picturală extreme.
Pictura lui era făcută din simplitate și modestie, bogată în culori, materială, reală; departe de modern și noile forme expresive.
Îi plăcea să picteze de la natură, în contactul zilnic cu natura, cu oamenii, cu locurile sale, cu mirosurile pământului.
Pentiniele sale erau hotărâte, sigure, încărcate de culoare și creau, pe pânză, scenarii tipice cu un sambure macchiaolo.
Numeroase capodopere executate în special între 1985 și 1994, în plin proces de maturizare artistică, când galeriiști, critici și colecționari îi țeseau zilnic laudele.
Expoziții importante în întreaga Italie (Florencia, Ferrara, Modena, Bologna, Torino, Soave etc.) au reprezentat notorietatea acestui artist la care i-a fost chiar încredințată de către Curia Episcopală din Livorno celebra „Ultima cenă”, un tablou de dimensiuni apreciabile, simbol al calității picturale dobândite.
Din păcate, în plin urcuș artistic, o boală gravă l-a răpus la 11 iunie 1995, îngropând pentru totdeauna acele superbe și inimitabile „pensule”, martorii excepționali ai unei ere și ai unei pasiuni adevărate, lăsând totuși posterității semnul trecerii sale, tablourile sale incomparabile.

Masaniello Luschi este în prezent considerat cel mai mare exponent al picturii labronice tradiționale, o tradiție care își trage originea din ceea ce a fost unul dintre cele mai revoluționare curente artistice ale trecutului: MACCHIA.
Acest curent, născut în a doua jumătate a secolului XIX, l-a avut drept actor principal pe pictorul livornezean Giovanni Fattori, care a adunat în jurul său un grup numeros de tineri talente, care, deși nu vedeau o recunoaștere imediată a venei lor artistice, au continuat să creadă orbește în îndemnul Maestrului; iar urmând acele îndrumări..
Masaniello Luschi, cu mulți ani în urmă a început să picteze, fascinat de arta acelorași maeștri; au studiat operele lor cu dragoste și abnegație până a deprinde cele mai adânci secrete, încât astăzi, el însuși este considerat maestrul în măsură să continue, deși cu o amprentă total personală, acea tradiție care nu trebuie absolut să se piardă, pentru că poate constitui una dintre cele mai semnificative etape ale culturii italiene. Dotat cu o bază grafică considerabilă, care îi permite să mențină pe pânză subiectul ales, el dedică mare parte din timpul său picturii din viață reală, mereu în căutarea subiectelor pe care trecerea timpului le-a lăsat nealterate. Însă Toscana lui însuși, bogată în peisaje sugestive, sursă de inspirații mereu noi. Introvertit, tăcut, mereu înconjurat de ucenici devotați, Masaniello Luschi trăiește ca într-o lume poetică, refugiindu-se de cei care doresc „Modernul cu orice preț” nu pentru că ar respinge în mod necesar forme noi de expresie, ci pentru că crede cu convingere absolută că modul său de a picta, făcut cu simplitate și modestie, doar cu ajutorul culorilor și pensulelor, are în prezent un înțeles. Chiar și succesele semnificative pe care le obțin expozițiile sale personale confirmă validitatea convingerilor adânc înrădăcinate în el.
„Ultima cenă” comandată de Curia Episcopala pentru Catedrala din Livorno este dovada sigură a maturității sale artistice dobândite.
Cineva care va rămâne în timp.

Maurizio Ansaldo