Berthoud - Horlogerie - 1763

BERTHOUD ȘI ARHITECTURA SECRETĂ A CEASULUI ÎNTRE ȘTIINȚĂ, NAVIGAȚIE ȘI PUTERE
Acest volum din Essai sur l’Horlogerie de Ferdinand Berthoud, publicat la Paris în 1763, reprezintă unul dintre vârfurile absolute ale literaturii tehnico-științifice despre ceasornicărie din secolul al XVIII-lea. Nu este doar un tratat, ci un adevărat sistem al timpului: Berthoud, ceasornicierul regelui și figură centrală în competiția europeană pentru determinarea longitudinii, construiește aici o sinteză riguroasă între teoria matematică, experimentul fizic și aplicația mecanică. Volumul aprofundează funcționarea dinților de roată, a oscilațiilor și a forțelor motrice, integrând textul cu un ansamblu extraordinar de tabele gravate care demontează și reasamblează ceasul ca o mașină perfectă. Opera se înscrie pe deplin în cadrul iluminist, unde controlul timpului coincide cu controlul spațiului, al navigației și, în ultimă instanță, al puterii.
VALOAREA PIEȚEI
Exemplare ale Essai sur l’Horlogerie (1763), complete cu tabelele gravate, se situează în mod general între 600 și 1.500 de euro pe piața antiquară, cu vârfuri pentru exemplare în condiții foarte proaspete și complete cu toate tabelele pliabile; starea legării, aici destul de uzată dar originală, și prezența celor 19 tabele influențează semnificativ evaluarea, menținând-o într-o gamă mediu-înaltă.
DESCRIERE FIZICĂ ȘI CONDIȚIE
Volumul al doilea. Legătorie contemporană, din piele întreagă, plăci și cotor cu semne de uzură, titlu în aur. Volumul însoțit de 19 tabele calcografice pliabile, reprezentând mecanisme de ceasornicărie, dinți de roată, escapamente, mașini și dispozitive pentru măsurarea timpului. Hârtia prezintă îngălbenire fiziologică și unele brunuri. În cărțile vechi, cu o istorie de secole, pot exista unele imperfecțiuni, nu întotdeauna menționate în descriere. Pp. 2nn; 8; 452.
în").

TITLUL COMPLET ȘI AUTORUL
Essai sur l’Horlogerie. Tome Second.
Parigi, J. Cl. Jombert; Musier; Ch. J. Panckoucke, 1763.
Ferdinand Berthoud.

CONTEXT ȘI SEMNIFICAȚIE
Opera lui Berthoud ocupă centrul marii provocări științifice a secolului al XVIII-lea: determinarea longitudinii în larg. În acest context, ceasul devine un instrument geopolitic, pe lângă unul tehnic. Volumul al doilea aprofundează aspectele cele mai complexe ale calculului oscilațiilor, transmisia mișcării și construcția mecanismelor, oferind soluții practice bazate pe experimente. Tabelele gravate constituie un adevărat atlas al mecanicii ceasornicăriei, permițând vizualizarea cu precizie a fiecărei componente. Opera dialoghează cu contemporanii englezi (Harrison) și francezi, încadrându-se într-o rețea internațională de inovație științifică. Din punct de vedere cultural, reprezintă unul dintre momentele în care tehnica devine cunoaștere sistematică și codificată.

BIOGRAFIA AUTORULUI
Ferdinand Berthoud (1727–1807) a fost unul dintre cei mai importanți ceasornicari ai secolului al XVIII-lea, numit horloger du roi și membru al Académie des Sciences. Specialist în construcția cronometrelor maritime, a contribuit în mod decisiv la rezolvarea problemei longitudinii. Operele sale teoretice au avut o răspândire ampla și au influențat profund dezvoltarea ceasornicăriei moderne.

ISTORICUL TIPĂRII ȘI RĂSPÂNDIREA
Essai sur l’Horlogerie a fost publicat în mai multe volume între 1763 și anii următori, devenind rapid un text de referință pentru ceasornicari, oameni de știință și naviganți. Tipărit în Paris de către editori de prim rang precum Jombert și Panckoucke, tratatul a cunoscut o răspândire amplă în Europa. Kopiile complete cu tabele sunt astăzi deosebit de căutate, întrucât adesea acestea erau separate sau dispersate în timp.

BIBLIOGRAFIE ȘI REFERINȚE
ICCU/OPAC SBN: de verificat (Berthoud, Essai sur l’Horlogerie, Paris 1763, tome II)
WorldCat: Berthoud, Essai sur l’Horlogerie, 1763, vol. II
Brunet, Manuel du libraire, I, col. 822 (Berthoud)
Graesse, Trésor de livres rares, I, p. 361
Houzeau & Lancaster, Bibliographie générale de l’astronomie, col. 4070–4075 (Berthoud)
Daumas, Les instruments scientifiques aux XVIIe et XVIIIe siècles, pp. 210–220