Matteo Ciffo - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Frammenti-Nefertiti
- Anul 2026. Editie nr. 2/8 - Semnată și autenticată de către artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția FRAMMENTI

Comparatia cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acele forme, asociate în mod istoric ideii de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reformată, dezvăluind propria natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic dezvăluie propria sa vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbolul imortalității, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.



MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o conservă. Lucrarea mea pornește de la o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, Pigmenți naturali, tărâmuri ariene, oxizi și metale. Nu îi consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a readuce la viață ceea ce a fost măcinat, părăsit sau uitat. Frânturi și resturi, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materia primă pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o poveste. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să fie ceea ce era și devine altceva.

Călătoria își asumă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități noi. Fiecare creație pornește de la o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imperturbabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină o parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul înconjurător.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifeste ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale evoluției sale.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, readucând materia într-o dimensiune profund contemporană și umană.