Matteo Ciffo - Reliqua - Dioniso

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Reliqua - Dioniso
- Anul 2026. Ediția nr. 2/40 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente



Collezione RELIQUA

Reliqua este o colecție de obiecte sculpturale care investighează relația dintre materie, memorie și esență. Fiecare piesă se prezintă ca un monolit erodat, marcat de timp, care păstrează în interiorul său un fragment de clasicism: un chip, un detaliu anatomic, o prezență aiment între ruină și sacralitate.
Opera se configurează ca un recipient simbolic și funcțional, capabil să primească ceea ce nu este vizibil: amintiri, emoții, parfumuri.

Colecția își are originea în conceptul de relicvă: obiecte care străbat timpul, purtătoare de semnificație și memorie. Forma monolitică amintește arhetipul pietrei, element primordial și veșnic, în timp ce eroziunea superficială sugerează trecerea anilor, acțiunea agenților naturali și transformarea continuă a materiei.
Fragmentul clasic încadrat devine o mărturie, un reziduu de frumusețe care rezistă și reieșește la suprafață. La frontierele dintre protejat, ascuns și împiedicat.

Reliqua este gândită ca un obiect hibrid între artă și design:
- recipient pentru esențe lichide sau parfumuri
- difuzor pentru ambient cu bețișoare
- custode simbolic al amintirilor personale
- element decorativ cu un impact material puternic
Fiecare funcție este secundară în raport cu valoarea evocatoare a obiectului, care invită la o relație intimă și personală.

Fiecare piesă produsă în 40 de exemplare este, totuși, unică: variațiile cromatice, imperfecțiunile și semnele fac ca fiecare Reliqua să fie irepetabilă.





MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt un cercetare axată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Munca mea se naște dintr-un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare ale timpului, povești și șanse de renaștere.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculpturi: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață acelora care au fost zdrobiți, abandonați sau uitați. Frângeri și resturi, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o istorie în ele. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă emană dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să fie ceea ce era și devine altceva.

Parcursul își asumă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materiale care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera noi forme și identități. Fiecare creație apare dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterni și indistructibili, dar în același timp sensibili și vulnerabili. Ceea ce pare neschimbabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrului, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autor, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Auto-didact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe conviețuiesc și se regenerează.
Această practică explorează materia ca archiv viu. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.