Matteo Ciffo - Frammenti - Nefertiti

- Sculptura contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlu Fragments-Nefertiti
- Anul 2026. Ediția nr. 3/8 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excelente

Colecția FRAMMENTI

Confruntarea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Acel tip de forme, istoric asociate cu ideea de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu este interpretată ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reformată, dezvăluind propria sa natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce apare ca veșnic se arată vulnerabilul său. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbol al nemuririi, ci prezență străbătută de timp, expusă la transformare și restituită într-o nouă dimensiune.


MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea pornește dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxidii și/metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea reînvierii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reda viață ceea ce a fost zdrobit, abandonat sau uitat. Fragmentele și deșeurile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materia originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o poveste. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să fie ceea ce a fost și devine altceva.

Călătoria ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materiale care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină o parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este supusă, ci devine coautoare, conservând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Auto-didact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu urmărește controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, restituind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.