Franz Hellens - Oeil-de-Dieu - 1925

Pentru marele pasionat de literatură franceză – ediția originală

Franz Hellens – Ochiul lui Dumnezeu – Paris, editurile Emile-Paul frații, 1925 – 341 p. – 12 x 19 cm.

Condiţie: foarte bună. Decolorări ușoare. (cfr. fotografii)

Track and trace.
Ambalaj profesionist.
Expediere asigurată.


------------------------------------------------

Franz Hellens este pseudonimul lui Frédéric Van Ermengem, născut la 8 septembrie 1881 la Bruxelles și decedat la 20 ianuarie 1972 în același oraș, este un romancier, poet, eseist și critic de artă belgian.

Franz Hellens este fiul bacteriologului Émile van Ermengem (1851-1932). Până la 12 ani locuiește în proprietatea părinților săi la Wetteren, aproape de Gent. Intră la colegiul iezuit Sainte-Barbe din Gent. Apoi urmează studii de drept. Obține licența, iar în 1905 doctoratul. Nevenind mulțumit de profesia de avocat, devine stagiar la Biblioteca Regală, apoi la Biblioteca Parlamentului; apoi este bibliotecar-șef.

În 1907 se căsătorește cu Marguerite Nyst (1888-1958), fiica omului de litere Ray Nyst.

A trăit la Paris din 1947 până în 1971.

Influiențat de Edgar Poe, este cunoscut ca unul dintre reprezentanții principali ai literaturii fantastice în Belgia. Dar a fost și un neobosit animator al Litre belge, în special al revistei numită inițial Signaux de France et de Belgique, apoi Le Disque vert (1922-1941). Este el cel care l-a descoperit pe Henri Michaux, înainte ca Jean Paulhan să preia conducerea. Michaux a făcut parte, de altfel, din comitetul de redacție al revistei Le Disque vert din 1923 până în 1925, publicând multe dintre primele sale scrieri, dintre care o parte vor fi regăsite în Qui je fus. Revista va reapărea între 1952 și 1954, codirectată de Franz Hellens și René de Solier. Michaux îl admirea foarte mult pe Hellens, în special pentru romanul său Mélusine (1920), scriind: „poet, romancier, scriitor – opera sa este de o rară diversitate – a scris în atâtea moduri – adesea se renunță la a-l găsi [...] O imaginație atât de neobișnuită încât nu există nicăieri asemănare; pornește de la zero și fuge spre infinit.”

Academia Franceză i-a acordat Premiul Academiei în 1943, premiul pentru o operă scrisă în limba franceză de un străin în 1958 și Premiul pentru răspândirea limbii și literaturii franceze în 1971.