Matteo Ciffo - Reliqua - Apollo

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Reliqua - Apollo
- Anul 2026. Editia nr. 1/40 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autentici­tate
- Materiale: Turnare la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente




Collecția RELIQUA

Reliqua este o colecție de obiecte sculpturale care investighează raportul dintre materie, memorie și esență. Fiecare piesă se prezintă ca un monolit erodat, marcat de trecerea timpului, care poartă în interiorul său un fragment de clasicită: un chip, un detaliu anatomo, o prezență suspendată între ruină și sacralitate.
Lucrarea se configurează ca un container simbolic și funcțional, capabil să primească ceea ce nu este vizibil: amintiri, emoții, arome.

Colecția își are originea în conceptul de relicvă: obiecte care traversează timpul, purtătoare de semnificație și memorie. Forma monolitică evocă arhetipul pietrei, element primordial și veșnic, în timp ce eroziunea superficială sugerează trecerea anilor, acțiunea agenților naturali și transformarea continuă a materiei. Fragmentul clasic încadrat devine o marturie, un reziduu de frumusețe care rezistă și răsire din nou. La granițele dintre protejat, ascuns și închis

Reliqua este gândită ca obiect hibird între artă și design:
- container de esențe lichide sau parfumuri
- difuzor pentru încăperi cu bețișoare
- custode simbolic al amintirilor personale
- element decorativ cu impact puternic asupra substanței
Fiecare funcțiune este secundară față de valoarea evocatoare a obiectului, care invită la o relație intimă și personală.

Fiecare piesă produsă în 40 de exemplare, este totuși unică: variațiile cromatice, imperfecțiunile și semnele fac ca fiecare Reliqua să fie irepetabilă.




MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea se naște dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxide și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult un ritual decât o sculptură: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață acelora care au fost mărunțiți, abandonați sau uitați. Fragmentele și resturile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie primă pentru operele mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în ele. Le descompun și le reasamblă, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei condiții noi. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Calea ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materiale care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități noi. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent veșnice și indistructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxidizeze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a muncii, implicată într-un dialog continuu cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifeste ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautor, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmentele, urmele și absențele coabitează și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană."