Matteo Ciffo - Frammenti - Eracle

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987) . Titlul Fragments-Eracle
- Anul 2026 . Ediția nr. 1/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția FRAMMENTI

Compararea cu sculptura clasică constituie un element central al acestei colecții. Aceste forme, asociate istoric ideii de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt preluate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redescriere.
Forma nu mai este înțeleasă ca unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reconfigurată, revelând propria sa natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbol al nemuririi, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.





MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Munca mea pornește de la un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulbere de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxid și metale. Nu le descub îmi consider doar instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reda viață acelei a ceea ce a fost zdrobit, părăsit sau uitat. Fracturi și resturi, adesea provenind din munca altor sculptori, devin materia originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în ele. Le descompun și le recompon, generând forme care nu mai aparțin stării lor precedente, ci unei condiții noi. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să fie ceea ce era și devine altceva.

Călătoria își asumă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompon pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imensibil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxidizeze și să se transforme în timp. Această condiție face din materia o parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul înconjurător.
Perfectionismul cedează loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană.Materia nu este subordonată, ci devine co-autouătoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și propria evoluție.

Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci acompanierea materialului în transformarea sa. Forma rezultatelor reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.