Ninni Pagano (1969) - Anelli di memoria

Ninni Pagano s-a născut în Catania. Întotdeauna pasionat de Wunderkammer și de tot ceea ce natura oferă în frumusețea sa, această pasiune l-a dus să studieze în atelierul maestrului Antonio Sciacca, profesorul său. Era 2011, iar din acel moment cariera sa artistică a început, propulsându-l către o din ce în ce mai mare notorietate și câștigând laudele criticilor precum Aldo Albani, Roberta Filippi de la Orler Gallery, Philippe Daverio și Daniele Radini Tedeschi. În 2016 numele său apare în ghidul american de prestigiu Guide Museums Galleries Artists. După ce a participat la două Trienale de artă contemporană la Roma, cu lucrările sale publicate în cataloage Mondadori, în 2020 numele său apare în impresionantul Atlas al Artei Contemporane de De Agostini.
Lucrarea este o ulei pe pânză, semnată și însoțită de un certificat de autenticitate cu logo-ul artistului, caracteristicile operei și semnătura artistului la bază.
Culorile tabloului pot varia ușor față de fotografie datorită setărilor aparatului foto și ale ecranului.
Opera este ambalată cu grijă în folie de bule și carton.

Ineluri de amintire
În această lucrare corpul femeii iese dintr-un fundal întunecat și profund, aproape teatral, care atrage toată atenția asupra figurii. Există o eleganță aristocratică, dar și o oarecare melancolie suspendată.
Elementul central, care dă și numele lucrării, este seria de inele aurii care înfășoară gâtul femeii. Titlul sugerează că acele inele nu sunt doar ornamente, ci reprezintă stratificări ale amintirilor, experiențelor sau tradițiilor. Așa cum inelele unui copac îți spun vârsta, aceste „inele ale amintirii” par să susțină (sau poate să forțeze) fața protagonistei în sus.
Figura evocă tradițiile popoarelor îndepărtate (cum ar fi femeile Kayan), dar aici sunt decontextualizate și plasate într-un decor modern, minimalist (observați bodysuit-ul închis la culoare și bijuteriile contemporane de pe degete).
Pagano adoptă o estetică ce aminteste de manierism, cu proporții alungite (gât, degete, trunchi) care dau femeii o înfățișare supraumană și fragilă. Această „deformare” căutată intensifică senzația de frumusețe nobilă, dar suferind, aproape sculpată. (Femei de lebădă)
Femeia nu privește spre privitor; profilul ei este îndreptat către un punct îndepărtat, în afara cadrului. Aceasta creează un sentiment de detașare și introspecție. Mâinile, noduroase și subțiri, sunt încleștate pe genunchi într-o poziție de așteptare sau răspicire, făcând lucrarea profund psihologică.
Pe scurt: „Ineluri de amintire” pare să reflecte asupra greutății trecutului și asupra modului în care identitatea noastră (capul) este susținută de o structură formată din amintiri acumulare, care în același timp ne înalță și ne leagă într-un univers necunoscut.

Instagram:@ninnipagano