Matteo Ciffo - Origini - Teschio 1

*CAUSA CĂRUIESTE ÎNCHIDERE LA EXPEDIEREA VA PORNI ÎN ZIUA 18/06/26*

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Origini - Teschio 1
- Anul 2025. Ediția nr. 1/40 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare în ceară pierdută în bronz
- Condiții excelente



Colecția ORIGINI

Înainte de fragmentare.
Înaintea arhitecturii amintirii.
Înaintea blocurilor, a eroziunilor și a reconstruirilor imposibile.

Origini apare ca primul contact cu materia arhetipală a ființei umane: craniul.
Nu ca simbol al morții, ci ca structură primordială, matrice, mărturie absolută a timpului.

Aceste opere în bronz reprezintă începutul cercetării care va conduce ulterior la colecția Fragmentări.
Dacă Fragmentări cercetează memoria spartă, ruina și reconstruirea identității prin module geometrice și arhitecturi sculpturale, Origini constituie nucleul inițial: forma esențială de unde derivă totul.

Bronzul își asumă aici un rol fundamental.
Material etern, istoric, aproape ritual, păstrează suprafața ca o piele consumată de timp.
Incizile verticale traversează craniul ca stratificări temporale, sedimentări ale memoriei, urme primitive ale unui limbaj încă necunoscut.

În Origini forma este încă integră.
Nu a fost ruptă.
Încă nu a devenit fragment.

Dar conține deja tot ceea ce va veni mai târziu.

Operele din seria Fragmentări se nasc, de fapt, din această tensiune inițială:
voința de a transforma trupul clasic în piesă contemporană, de a întrerupe perfecțiunea prin vid, cub, eroziune și suspendare.

Origini este, așadar, punctul zero al cercetării.
Materia ancestrală din care ies la iveală arhitecturile memoriai ulterioare.

Unde Fragmentări spune despre dezintegrarea identității în timp, Origini păstrează încă germenele său primordial.








MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Munca mea pornește de la un contact direct cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, Pigmenți naturali, pământuri armene, oxiduri și metale. Nu le privesc ca simple instrumente de exprimare, ci ca prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilități de renaștere.

Printr-un proces pe care îl văd mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește de la observație și dorința de a reda viață acelora care au fost fragmentați, abandonați sau uitați. Fragmentele și deșeurile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o istorie. Le desfac și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să fie ceea ce era și devine altceva.

Călătoria își asumă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Utilizez materii care au avut deja o existență, le desfac înapoi și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație se naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stadiu continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imutabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să se oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a muncii, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, conservând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, readucând materia la o dimensiune profund contemporană și umană.