Soly Cissé (1969) - Serie Héritage 9

SOLY CISSÉ

În colajele și tablourile sale, își aduce în scenă personaje torturate de îndoială, în luptă cu capriciile unei Naturi dereglate de Om. Soly Cissé este un artist cu o operă proteiformă... Arta lui se extinde în diverse medii; colaje, picturi, instalații, video, sculpturi, ... Regăsim în fiecare dintre realizările sale, ca fir conductor, ființe sale hibride, animale, spirite, pictograme, graffiti și siluete senoufo. Se desprind formele, surprinse în mișcarea culorii în fuziune, la marginea figurării.
Creaturi neterminate și personaje aparținând unui stadiu nelocalizat al umanității (anterior, ulterior?) . Copii, animale, toți sunt surprinși frontal, fețele lor parțial schițate. El pictează, modelează, modelează kraftul, lutul, lucrează pânzele în serii grafice, reciclează lemnul. Soly Cissé explorează căi riscante, inedite. Este animat de o mânie sănătoasă, destul de sigur de influențele sale pentru a nu le cita. Ascultător al lumii urbane, face parte dintre cei care pot, fără regrete sau remușcări, să se desprindă cu serenitate de adjectivul „ african ”, deoarece Africa de azi este în el, ca factor de modernitate. Linia, hotărâtă de Cissé, nervoasă, agilă, readuce cărbunele acolo unde l-au lăsat strămoșii săi îndepărtați. Rapid, surprinde ființa prin defaul, figurile nascându-se astfel din formă fără a o brusca. Doar un zâmbet ironic către destin.

Opera lui Soly Cissé este remarcabilă prin grafia sa singulară, spontană. În colajele sale, spiritele și figurile neliniștitoare sau protectoare nu dezvăluie zeități ale unei culturi, ci o fantasmagorie.

La el există o voință afirmată de a provoca o tensiune fertilă și dinamică. Cu cât te-afunzi mai mult în microcosmosul său populat de spirite și monștri, cu atât se afirmă mari confruntări între albastruri intense și galbenuri stridente. Este în descoperirea încetul cu încetul a limbajului său plastic că armonia se restabilește treptat, își reglează echilibrul.

„Aici, fără îndoială, există un artist major, care merge drept la țintă.”

Philippe Dagen (Le Monde)