Soly Cissé (1969) - Serie Héritage 13

SOLY CISSÉ

În colajele și picturile sale, el pune în scenă personaje torturate de îndoială, și în ținte ale capriciilor unei Naturi dezechilibrate de Om.
Soly Cissé este un artist cu o operă proteiformă... Arta sa se extinde la diverse medii; colaje, picturi, instalații, video, sculpturi, ... În fiecare dintre realizările sale se regăsesc, ca fir director, ființele sale hibride, animalele sale, spiritele sale, pictogramele, grafiti-urile și siluetele senoufowe. Forme emergente, prinse în mișcarea culorii în fuziune, la marginea figurării.
Creaturi neterminate și personaje aparținând unui stadiu nemarcat al umanității (anterior, ulterior ?) Ale copilăriei, animale, toți sunt surprinși frontal, fețele lor pe jumătate schițate. El pictează, sculptează, modelează kraftul, lutul, lucrează pânzele în serie grafică, reciclează lemnul. Soly Cissé explorează căi riscante, inedite. Este bântuit de o furie sănătoasă, destul de sigur de influențele sale pentru a nu le cita. Deschis la lumea urbană, este dintre cei care pot, cu calm, să se detașeze de adjectivul „african”, fără regrete ori pocăință, deoarece Africa astăzi este în el, ca factor de modernitate. Linia, hotărâtă a lui Cissé, nervoasă, agilă, reia creionul acolo unde îl lăsaseră înaintașii săi. Rapid, surprinde ființa prininderii, figurile nascându-se astfel din formă fără a o brusca. Doar un surâs către destin.

Opera lui Soly Cissé este remarcabilă prin grafia sa singulară, spontană. În colajele sale, spiritele și figurile îngrijorătoare sau protectoare nu dezvăluie divinități ale unei culturi, ci o fantasmagorie.

La el există o voință afirmată de a provoca o tensiune fertilă și dinamică. Cu cât pătrundem mai adânc în microcosmosul său populat de spirite și monștri, cu atât se afirmă marile confruntări între un albastru intens și galbenuri stridente. Este în descoperirea lentă a limbajului său plastic că armonia se restabilește treptat, își reglează echilibrul.

„Există, fără ezitare, un artist major, care merge drept la scop.”

Philippe Dagen (Le Monde)