Marco Ercoli - La Stanza dell'Istinto-XXL





Protecția cumpărătorului Catawiki
Plata dvs. este în siguranță la noi până când primiți obiectul. Afișare detalii
Trustpilot 4.4 | 134638 recenzii
Evaluat excelent pe Trustpilot.
Marco Ercoli, La Stanza dell'Istinto-XXL, ulei pe pânză, 120 x 80 cm, Neoexpresionism, original, semnat de mână, în stare excelentă, direct de la artist.
Descriere de la vânzător
Marco Ercoli
Camara instinctului - XXL
Vopsea pe pânză
120x80
2026
În „Camera instinctului” scena se construiește ca un interior ambigu, suspendat între cotidian și perturbator. Două figuri umane, văzute din spate, ocupă spațiul fără a institui un raport direct cu privitorul; par absorbiți într-un fel de tăcere închisă, aproape indiferenți față de prezența animalului de lângă ei. Maimuta, însă, privește frontal: tocmai ea sparge distanța, transformându-se în adevăratul centru psihologic al operei.
Contrastul dintre figurile întoarse și privirea directă a animalului creează o tensiune subtilă. Maimuța nu apare pur și simplu ca element narativ sau decorativ, ci ca o prezență instinctivă, primitivă, poate mai conștientă decât oamenii înșiși. Corpul său întunecat, adunat și greu, se impune în spațiu ca o masă vie, în timp ce fața luminoasă reține o expresie enigmatică, aproape întrebătoare.
Fundalul în dungi galbene și violete introduce o dimensiune teatrală și stranie. Nu este un mediu realist, ci un perete mental, o suprafață rítmică care amplifică senzația de închidere și de tensiune. Camera devine astfel un spațiu simbolic: nu locul locuirii, ci acolo unde ies la iveală impulsuri, prezențe reasigurate, relații tăcute între om și animal.
“La camera instinctului” este o operă care pune în scenă confruntarea dintre rațional și natură primitivă. Oamenii își întorc spatele, animalul privește. În această inversare de roluri se concentrează forța tabloului: privirea cea mai directă, mai umană, pare să aparțină tocmai ființei instinctive.
Marco Ercoli
Camara instinctului - XXL
Vopsea pe pânză
120x80
2026
În „Camera instinctului” scena se construiește ca un interior ambigu, suspendat între cotidian și perturbator. Două figuri umane, văzute din spate, ocupă spațiul fără a institui un raport direct cu privitorul; par absorbiți într-un fel de tăcere închisă, aproape indiferenți față de prezența animalului de lângă ei. Maimuta, însă, privește frontal: tocmai ea sparge distanța, transformându-se în adevăratul centru psihologic al operei.
Contrastul dintre figurile întoarse și privirea directă a animalului creează o tensiune subtilă. Maimuța nu apare pur și simplu ca element narativ sau decorativ, ci ca o prezență instinctivă, primitivă, poate mai conștientă decât oamenii înșiși. Corpul său întunecat, adunat și greu, se impune în spațiu ca o masă vie, în timp ce fața luminoasă reține o expresie enigmatică, aproape întrebătoare.
Fundalul în dungi galbene și violete introduce o dimensiune teatrală și stranie. Nu este un mediu realist, ci un perete mental, o suprafață rítmică care amplifică senzația de închidere și de tensiune. Camera devine astfel un spațiu simbolic: nu locul locuirii, ci acolo unde ies la iveală impulsuri, prezențe reasigurate, relații tăcute între om și animal.
“La camera instinctului” este o operă care pune în scenă confruntarea dintre rațional și natură primitivă. Oamenii își întorc spatele, animalul privește. În această inversare de roluri se concentrează forța tabloului: privirea cea mai directă, mai umană, pare să aparțină tocmai ființei instinctive.

