Sergio Romero - Burning Structure






Deține o diplomă de master în Film și Arte Vizuale; curator, scriitor și cercetător experimentat.
Protecția cumpărătorului Catawiki
Plata dvs. este în siguranță la noi până când primiți obiectul. Afișare detalii
Trustpilot 4.4 | 135253 recenzii
Evaluat excelent pe Trustpilot.
Sergio Romero, lucrare originală Burning Structure, pictură acrilică, 2026, în stare excelentă, semnată de mână, origine Spania, vândută direct de artist, perioadă post-2020, dimensiunile 50 x 60 cm, greutate 300 g.
Descriere de la vânzător
Această operă face parte dintr-o cercetare picturală recentă în care gestul automat, structura spațială și repetiția simbolică se transformă într-un același limbaj vizual. De la prima vedere ar putea părea impulsive sau spontane, fiecare naște dintr-un proces de observație și rafinare provenit dintr-o lucrare anterioară mult mai arhitecturală și precisă, dezvoltată de-a lungul anilor prin marker, desen liniar și construcție manuală a spațiului.
În această nouă serie, acea precizie nu dispare: se transformă.
Linia nu se mai comportă doar ca contur sau structură și începe să acționeze și ca energie, ritm și expansiune fizică pe suprafață. Gestul se eliberează, dar rămâne în continuare un sistem intern de organizare. Semnalele se repetă, traseele se intersectează, tensiunile se echilibrează iar spațiul este delimitat de o arhitectură invizibilă care susține întreaga compoziție.
Fiecare operă funcționează ca un map mental în mișcare:
straturi de memorie, impulsuri, trasee și structuri emoționale care coexistă într-un același plan. Ceea ce părea haos este străbătut de decizii conștiente despre densitate, vid, echilibru, saturație și direcția vizuală.
Repetiția cadrelor, orbitelor, liniilor nervoase și a nucleelor circulare generează o gramatică proprie recunoscută în întreaga serie. Nu este vorba de întâmplări sau de automatism pur, ci de o cercetare despre cum să traduci gândirea, tensiunea și sensibilitatea într-o scriere picturală contemporană.
Pictura acrilică înlocuiește aici o parte din rigiditatea desenului tehnic cu o prezență mai corporală și fizică. Opera nu se mai construiește doar: și se întâmplă. Trasul păstrează memoria mișcării, a timpului și a gestului direct, menținând întotdeauna aceeași amprentă vizuală care definește ansamblul cercetării.
Aceste piese oscilează între:
-desen și pictură,
-control și expansiune,
-arhitectură și automatism,
-scriere și abstracție.
Rezultatul este o serie care propune un limbaj vizual propriu, în care intensitatea gestuală coabitează cu o structură internă riguroasă și unde fiecare compoziție acționează ca o extensie directă a unui sistem mental, emoțional și spațial în transformare permanentă.
Această operă face parte dintr-o cercetare picturală recentă în care gestul automat, structura spațială și repetiția simbolică se transformă într-un același limbaj vizual. De la prima vedere ar putea părea impulsive sau spontane, fiecare naște dintr-un proces de observație și rafinare provenit dintr-o lucrare anterioară mult mai arhitecturală și precisă, dezvoltată de-a lungul anilor prin marker, desen liniar și construcție manuală a spațiului.
În această nouă serie, acea precizie nu dispare: se transformă.
Linia nu se mai comportă doar ca contur sau structură și începe să acționeze și ca energie, ritm și expansiune fizică pe suprafață. Gestul se eliberează, dar rămâne în continuare un sistem intern de organizare. Semnalele se repetă, traseele se intersectează, tensiunile se echilibrează iar spațiul este delimitat de o arhitectură invizibilă care susține întreaga compoziție.
Fiecare operă funcționează ca un map mental în mișcare:
straturi de memorie, impulsuri, trasee și structuri emoționale care coexistă într-un același plan. Ceea ce părea haos este străbătut de decizii conștiente despre densitate, vid, echilibru, saturație și direcția vizuală.
Repetiția cadrelor, orbitelor, liniilor nervoase și a nucleelor circulare generează o gramatică proprie recunoscută în întreaga serie. Nu este vorba de întâmplări sau de automatism pur, ci de o cercetare despre cum să traduci gândirea, tensiunea și sensibilitatea într-o scriere picturală contemporană.
Pictura acrilică înlocuiește aici o parte din rigiditatea desenului tehnic cu o prezență mai corporală și fizică. Opera nu se mai construiește doar: și se întâmplă. Trasul păstrează memoria mișcării, a timpului și a gestului direct, menținând întotdeauna aceeași amprentă vizuală care definește ansamblul cercetării.
Aceste piese oscilează între:
-desen și pictură,
-control și expansiune,
-arhitectură și automatism,
-scriere și abstracție.
Rezultatul este o serie care propune un limbaj vizual propriu, în care intensitatea gestuală coabitează cu o structură internă riguroasă și unde fiecare compoziție acționează ca o extensie directă a unui sistem mental, emoțional și spațial în transformare permanentă.
