Matteo Ciffo - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană a lui Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlu Fragmenti-Nefertiti
- Anul 2026. Ediția nr. 7/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticită
- Material: Aleatoriu de marmură și piatră, prin fuziune la rece
- Condiții excelente


Colecția FRAGMENTI

Confruntarea cu sculptura clasică constituie un element central al acestei colecții. Acele forme, asociate în mod istoric cu idea de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, sunt luate drept punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu mai este înțeleasă ca unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reunită, dezvăluind natura sa instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare veșnic dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbolul nemuririi, ci prezența traversată de timp, expusă la schimbare și restituită unei noi dimensiuni.


MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Opera mea pornește de la o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, Pământuri armeni, oxiduri și metale. Nu le considerez simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea unei renașteri.

Printr-un proces pe care îl consider mai degrabă ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește de la observație și dorința de a da viață din nou celor ce au fost zdrobiți, abandonați sau uitați. Fragments și deșeuri, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materia originară a lucrărilor mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o istorie. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, punând în lumină momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Parcursul își asumă forma unei transformări ce depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește de la o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, redând vizibil un statut continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent veșnice și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imutabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face din materie o parte activă a lucrului, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și evoluției sale.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe conviețuiesc și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.