Matteo Ciffo - Frammenti - Eracle

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlu Fragmenti-Eracle
- Anul 2026. Ediția nr. 3/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare la rece din pulberi de marmură și piatră
- Condiții excepționale

Colecția FRAMMENTI

Confruntarea cu sculptura clasică reprezintă un element central al acestei colecții. Aceste forme, istoric asociate ideii de perfecțiune, eternitate și memorie colectivă, sunt asumate ca punct de plecare și supuse unui proces de fragmentare și redefineire.
Forma nu este gândită ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reconfigurată, revelând propria sa natură instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare etern dezvăluie propria vulnerabilitate. Forma clasică supraviețuiește, dar este transformată: nu mai este simbol al nemuririi, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restituită într-o nouă dimensiune.


MATTEO CIFFO

Născut la Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transfornarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea pornește de la un raport direct cu materiale nobile și complexe, precum pulberi de marmură și piatră, Pigmenți naturali, pământuri armene, oxizi și metale. Nu le consider simple instrumente expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilități de renaștere.

Printr-un proces pe care îl văd mai mult ca o mimă rituală decât ca una sculpturală: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește de la observare și dorința de a reda viață ceea ce a fost zdrobit, părăsit sau uitat. Fragmentele și resturile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie primă pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja o poveste în ele. Le descompun și le recompoz, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă răsare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Călătoria ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompoz pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stadiu continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indistructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxidizeze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și cu mediul.
Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar veșnicia se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit traseul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coexistă și se regenerează.

Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile ies la iveală ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între persistență și transformare, restituind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.