Matteo Ciffo - Origini - Teschio 2

*CAUSA ÎNCHIDERE LA EXPEDIERE ÎNSEAMNĂ CĂ PORNEȘTE SPRE EXPEDIERE ÎN DATA 18/06/26*

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Origini - Craniu 2
- Anul 2025. Aprecizat numărul 1/40 - Semnată și autentificată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Forjare în ceară lăsată de bronz
- Condiții excelente


Colecția ORIGINI

Înainte de fragmentare.
Înainte de arhitectura amintirii.
Înainte de blocuri, de eroziuni și de reconstruiri imposibile.

Origini apare ca primul contact cu materia arhetipală a ființei umane: craniul.
Nu ca simbol al morții, ci ca structură primord ială, matrice, mărturie absolută a timpului.

Aceste opere în bronz reprezintă începutul cercetării care va conduce ulterior la colecția Fragments (Fragmente).
Dacă Fragments anchetează memoria zdrobită, ruina și reconstruirea identității prin intermediul modulelor geometrice și arhitecturilor sculpturale, Origini constituie nucleul său inițial: forma esențială de la care derivă totul.

Bronzul își asumă aici un rol fundamental.
Material etern, istoric, aproape ritual, păstrează suprafața ca o piele consumată de timp.
Inciziile verticale traversează craniul ca stratificări temporale, sedimentări ale memoriei, urme primitive ale unui limbaj încă necunoscut.

În Origini forma este încă întreagă.
Nu a fost fracturată.
Nu a devenit încă fragment.

Dar conține deja tot ceea ce va urma.

Operele din seria Fragments se nasc într-adevăr din această tensiune inițială:
voința de a transforma corpul clasic într-un reper contemporan, de a întrerupe perfecțiunea prin vid, cub, eroziune și suspendare.

Origini este deci punctul zero al cercetării.
Materia ancestrală din care ies la iveală arhitecturile ulterioare ale memoriei.

Unde Fragments spune povestea descompunerii identității în timp, Origini păstrează încă germenele său primord ial.



MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea sa și pe memoria pe care o păstrează. Lucrările mele pornesc de la un raport direct cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, părți armeene, oxiduri și metale. Nu le consid er ca simple instrumente expresive, ci ca prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilități de renaștere.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește de la observație și de la dorința de a reda viață ceea ce a fost zdrobit, abandonat sau uitat. Fragmentele și resturile, adesea provenite din lucrarea altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.

Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o istorie. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă izvorăște dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Călătoria ia forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care deja au avut existența, le descompun și le recompun pentru a genera forme și identități noi. Fiecare creație apare dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.

Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare nemodificat dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face din materie o parte activă a lucrului, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.

Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale evoluției sale.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe conviețuiesc și se regenerează.

Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile emerg din prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.