Matteo Ciffo - Origini - Teschio 1

*CAUSA ÎNCHIDERII SPEDIZIONE VA PĂRĂSI ÎN ZIUA 18/06/26*

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffо (Italia - 1987). Titlul Originali Origini - Teschio 1
- Anul 2025. Editie nr. 1/40 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: Turnare în ceară pierdută în bronz
- Condiții excelente


Colecția ORIGINI

Înaintea fragmentării.
Înaintea arhitecturii amintirii.
Înaintea blocurilor, a eroziunilor și a reconstruirilor imposibile.

Origini apare ca primul contact cu materia arhetipală a ființei umane: craniul.
Nu ca simbol al morții, ci ca structură primordială, matrice, mărturie absolută a timpului.

Aceste opere în bronz reprezintă începutul cercetării care va conduce ulterior la colecția Frammenti.
Dacă Frammenti investighează memoria spartă, ruinarea și reconstrucția identității prin module geometrice și arhitecturi sculpturale, Origini constituie nucleul său inițial: forma esențială din care derivă totul.

Bronzul își asigură un rol fundamental.
Material veșnic, istoric, aproape ritual, păstrează suprafața ca o piele consumată de timp.
Incizările verticale traversează craniul ca stratificări temporale, sedimentări ale memoriei, urme primitive ale unui limbaj încă necunoscut.

În Origini forma este încă întreagă.
Nu a fost fracționată.
Nu a devenit încă fragment.

Dar conține deja tot ceea ce va urma.

Operele seriei Frammenti sunt născute, de fapt, din această tensiune inițială:
voința de a transforma corpul clasic în artefact contemporan, de a întrerupe perfecțiunea prin vid, cub, eroziune și suspendare.

Origini este așadar punctul zero al cercetării.
Materia ancestrală din care răsar arhitecturile ulterioare ale memoriei.

Unde Frammenti relatează dezintegrarea identității în timp, Origini păstrează încă sămânța primară.





MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare centrată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Munca mea ia naștere dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberi de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armence, oxiduri și metale. Nu le consider simple unelte expresive, ci prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ceremonial decât sculptural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica pornește din observație și din dorința de a reda viață acelora ce au fost zdrobiți, abandonați sau uitați. Frammenti și resturi, adesea provenite din lucrul altor scultori, devin materie originară pentru lucrările mele.

Este vorba despre materiale care poartă deja în sine o istorie. Le descompun și le recompun, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să fie ceea ce era și devine altceva.

Căile pe care merg iau forma unei transformări ce depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le recompun pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație naște dintr-o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.

Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indistructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imuabil dezvăluie o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a muncii, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul înconjurător.

Perfecțiunea lasă loc fragilității, iar eternitatea se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine coautoare, păstrând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și evoluției sale.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în transformarea sa. Formele rezultate reflectă funcționarea memoriei: structuri în care bucățile, urmele și absențele conviețuiesc și se regenerează.

Această practică explorează materia ca arhivă vivantă. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, redând materiei o dimensiune profund contemporană și umană.