Antonio Cobos Soto (1908-2001) - Escena daliniana

Se tratează de o tehnică mixtă pe hârtie

Autentificat în partea de jos (Cobos)

Se prezintă înrămat

Dimensiuni desen: 40 cm înălțime x 28 cm lățime

Dimensiuni ramele: 59 cm înălțime x 48 cm lățime

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

BIOGRAFIA ARTISTULUI:

Antonio Cobos Soto s-a născut la Guadalajara la 16 decembrie 1908, fiu al unui magistrat al Audienței, ceea ce i-a asigurat o copilărie peregrină până la stabilizarea definitivă a familiei la Madrid în 1915. La Madrid, și la El Escorial în timpul verilor, a curs întreaga viață a lui Antonio Cobos până la decesul său, la peste nouăzeci de ani, la 29 mai 2001.

În anii liceului la colegiul iezuit de la Areneros, Antonio s-a remarcat, printre alte abilități, prin ușurința la desen, care stârnea admirația profesorilor și a colegilor. În timp ce își făcea, pe lângă cursuri, studiile de Drept, urmând tradiția familială cu reticență, a început să-și facă primii pași ca aromă de desenator publicitar, înainte să împlinească douăzeci de ani.

Licențiat în Drept (1930), a început activitatea sa ca ilustrator obișnuit al romanelor, poveștilor și poeziilor în revista „Blanco y Negro”. În 1932, alături de alți desenatori precum Federico Ribas Montenegro (1890-1952), Rafael de Penagos (1889-1954), Roberto Martínez Baldrich (1895-1959), argentinianul Aníbal Tejada Cassio (1897- ?), și Aristo Téllez, a fondat Uniunea Desenatorilor Spanioli (UDE).

În 1933 a intrat în redacția „El Debate”, proprietatea Editurii Catolice, ca redactor artistic, și aici s-a apropiat de Luis Ortiz Muñoz, care i-a insuflat entuziasmul pentru Sărbătoarea Sfântă a Seviliei.

După războiul civil, Cobos a rămas legat de presa catolică, prin ziarul „Ya”, succesor al „El Debate”, dar cu mult timp liber destinat ilustrației de cărți. Sunt multe cărți pe care le-a ilustrat în această perioadă, dar voi menționa doar trei dintre cele mai semnificative din deceniul al patrulea: „Eposuri ale Destinelor” de Eugenio d’Ors; „Război și victorie a Spaniei (1936-1939)”, de Manuel Aznar și deja menționatul „Gloriile imperiale” de Luis Ortiz Muñoz ( ultimele două editate de Editorial Magisterio Español; le am în bibliotecă).

În 1941 Cobos a obținut prima medalie la Concursul Național „Impresiuni ale Pasiunii” și premiul întâi la concursul „Impresiuni ale lui Don Quijote”, convocat de Institutul Național al Cărții.

Probabil sub influența prietenului său Ortiz Muñoz, directorul centrului, Antonio Cobos s-a alăturat în același an corpului didactic al Institutului Ramiro de Maeztu, acolo unde a predat disciplina „Istoria Artei” și a executat frescele murale din sala de festivități, rezultatul bun al lucrărilor sale ducând la alte comenzi pentru organisme publice din Madrid (biserica Școlii de Formare Socială, Córdoba (tripticul altarului major al Capela Universității Laborale), Tánger (holul Institutului de Învățământ Mediu, 1948) și Sevilla (frescele de pe împiedecarea etajului inferior al sediului Radioului Național).

La începutul anilor cincizeci, ziarul Ya a încredințat lui Cobos criticile teatrale și, puțin mai târziu, critica de artă, pe care a dedicat-o în ultimele treizeci de ani ai vieții sale până la pensionare în 1980. Antonio Cobos, Decanul Asociației Spaniole de Critici de Artă timp îndelungat, a decedat la 29 mai 2001.

N-ar fi complet acest scurt eseu biografic despre Antonio Cobos fără a face referire la activitatea sa ca designer pentru Hermandad de la Amargura din Sevilla, în care a intrat ca cofrade împreună cu Ortiz Muños, al cărui catalog a fost studiat în detaliu de Víctor José González Ramallo, precum și la rolul său de cofondator și promotor al Cofradiei Virgen de Gracia din San Lorenzo de El Escorial din 1946 până la moartea sa. Pentru Virgen de Gracia, a cărei pelerinaj este declarat Sărbătoare de Interes Turistic Național, Cobos a desenat numeroase lucrări, inclusiv caruta rociera și, în special, afișele sale de promovare, neîntrerupt din 1947 până în 2001, în total 53, plus unul realizat în 1988 pentru consacrarea canonică a Fecioarei.

În 1991 (din 9 ianuarie până în 2 februarie), când Cobos avea deja optzeci și doi de ani, Grupul Tabacalera i-a dedicat o expoziție, pe care am vizitat-o, în Curtea Culturii a Tabacalera, expunând câteva mostre din opera sa. Din nefericire nu mi-am procurat catalogul acestei expoziții, dar cel puțin am păstrat programul de mână care conține câteva informații biografice despre ilustratorul Antonio Cobos, a cărui figură și operă am dorit să o amintesc în acest-eseu pe care îl închei aici, nu înainte de a arăta câteva dintre ilustrațiile unor cărți menționate.