Matteo Ciffo - Frammenti - Nefertiti

- Sculptură contemporană de Matteo Ciffo (Italia - 1987). Titlul Fragmentări-Nefertiti
- Anul 2026. Editie nr. 8/8 - Semnată și autenticată de artist, cu certificat de autenticitate
- Material: fuziune la rece a pulberilor de marmură și piatră
- Condiții excelente



Colecția FRAGMENTĂ

Cunoașterea cu arta sculpturală clasică constituie un element central al acestei colecții. Acelora forme, asociate istoric ideii de perfecțiune, veșnicie și memorie colectivă, li se oferă un nou punct de plecare, supus unui proces de fragmentare și redefinire.
Forma nu este încă înțeleasă ca o unitate stabilă, ci ca o condiție tranzitorie. Este întreruptă, descompusă și reconfigurată, dezvăluind natura ei instabilă. Volumul se deschide, se separă în blocuri și fragmente, generând o nouă structură în care timpul nu mai este ascuns, ci devine un element vizibil.
Această tensiune elimină ideea de perfecțiune ca stare absolută. Ceea ce pare etern dezvăluie vulnerabilitatea sa. Forma clasică supravie țuie, dar este transformată: nu mai simbol al nemuririi, ci prezență traversată de timp, expusă la schimbare și restabilită într-o nouă dimensiune.



MATTEO CIFFO

Născut în Biella în 1987, din 2007 dezvolt o cercetare axată pe materie, pe transformarea acesteia și pe memoria pe care o păstrează. Lucrarea mea se naște dintr-o relație directă cu materiale nobile și complexe precum pulberile de marmură și piatră, pigmenți naturali, pământuri armene, oxizi și metale. Nu le percep ca simple unelte expresive, ci ca prezențe vii, purtătoare de timp, istorie și posibilitatea renașterii.

Printr-un proces pe care îl consider mai mult ritual decât scultural: o renaștere a pietrei ghidată de mâna mea. Practica se naște din observație și din dorința de a reda viață acelora ce au fost zdrobite, abandonate sau uitate. Fragmentele și deșeurile, adesea provenite din munca altor sculptori, devin materie originară pentru lucrările mele.
Este vorba despre materiale care poartă deja în ele o poveste. Le descompun și le reconstitutionez, generând forme care nu mai aparțin stării lor anterioare, ci unei noi condiții. Fiecare operă apare dintr-un echilibru fragil între pierdere și renaștere, între memorie și posibilitate, făcând vizibil momentul în care materia încetează să mai fie ceea ce era și devine altceva.

Procesul își asumă forma unei transformări care depășește sculptura tradițională, apropiindu-se de o dimensiune aproape alchimică. Folosesc materii care au avut deja o existență, le descompun și le reconstitui pentru a genera forme noi și identități. Fiecare creație pornește de la o tensiune între distrugere și regenerare, între pierdere și memorie, făcând vizibil un stat continuu de schimbare.
Cercetarea se confruntă cu materiale care întruchipează o contradicție profundă: aparent eterne și indestructibile, dar în același timp sensibile și vulnerabile. Ceea ce pare imutabil relevă o natură instabilă, capabilă să reacționeze, să oxideze și să se transforme în timp. Această condiție face ca materia să devină parte activă a lucrării, implicată într-un dialog constant cu timpul și mediul.
Perfecțiunea cedează loc fragilității, iar eterna se manifestă ca o experiență vie și umană. Materia nu este subordonată, ci devine co-autoare, conservând pe suprafață urmele gestului, ale procesului și ale propriei evoluții.

Autodidact, mi-am construit parcursul prin experimentare, observație și ascultare. Abordarea nu vizează controlul, ci însoțirea materialului în trasformarea sa. Forma rezultatului reflectă funcționarea memoriei: structuri în care fragmente, urme și absențe coabită și se regenerează.
Această practică explorează materia ca arhivă vie. Sculpturile apar ca prezențe suspendate între ruină și renaștere, între permanență și transformare, restabilind materiei o dimensiune profund contemporană și umană.